Fiziologia stomelor şi modificările metabolice pe care le produc

Efectele pe termen lung ale pierderii continenţei, a scoaterii din circuit a unui segment de tract digestiv sau urinar, dar şi modificarea circuitelor fiziologice ale organismului, implică întotdeauna apariţia unor modificări metabolice de care uităm adesea toţi cei care îngrijim pacienţii cu stome.


Toracocenteza in revărsatul pleural

Patologia pleurală este extrem de heterogenă ca etiologie, evoluție clinică şi mortalitate, ceea ce face ca un pacient cu o boală pleurală să se poate prezenta la un număr variat de specialități medicale și chirurgicale. Pe de altă parte, orice afecțiune pleurală necesită din partea clinicianului promptitudine în investigarea și tratarea eficientă și sigură a bolnavului.


Interpretarea rapidă a rezultatelor în spirometrie

Spirometria este cea mai folosită explorare funcţională respiratorie, o investigație nedureroasă, ieftină și care durează relativ puțin. Poate fi efectuată începând de la vârsta de 6 ani. Este un test ce măsoară volumul de aer pe care un individ îl poate inspira sau expira într-o unitate de timp.


Pledoarie pentru antibiotice

Rezistența antimicrobiană reprezintă o problemă cu impact major atât asupra populației cât și asupra sistemelor de sănătate. Consumul nejustificat de antibiotice exercită presiune de selecție asupra bacteriilor, fapt ce duce la amplificarea fenomenului mai sus menționat.


Vol. 2 – Nr. 4 – Decembrie 2019

Revista Română de Medicina Familiei Vol 2, Nr 4, Decembrie 2019 Romanian Journal of Family Medicine Vol2, No 4, December 2019   CUPRINS EDITORIAL Alternativă la ‘’Dr. Google’’ Dr. Marinela Olăroiu PRACTICA MEDICALĂ UpToDate Vertijul paroxistic pozițional benign Dr. Claudia Monica Spânu Restricţia de creștere intrauterină Şef de lucr. univ. Dr. Anca Angela Simionescu, Şef […]


Alternativă la ‘’Dr. Google’’

Pentru din ce în ce mai mulți dintre noi, primul imbold dacă avem probleme de sănătate nu mai este intotdeuna să mergem (sau să sunăm) la medic ci să căutăm informații pe internet. Motoarele de căutare ne pun aproape instantaneu în legătură cu neobositul ‘’Dr. Google’’. A căuta informații online despre problemele de sănătate este […]


Vertijul paroxistic pozițional benign

Rezumat Vertijul paroxistic pozițional benign (VPPB) este caracterizat de episoade scurte recurente de vertij (senzația de rotație) declanșate de schimbări ale poziției capului in raport cu gravitația. VPPB-ul este cea mai comună etiologie a vertijului recurent și este cauzat de stimularea anormală a cupulei de către otoliți liberi (canalolitiază) sau otoliți care au aderat cupulei […]


Restricţia de creștere intrauterină

Rezumat Nou-născuţii care prezintă restricţie de creștere intrauterină, mai ales cei născuţi prematur iatrogen datorită riscului de moarte intrauterină, prezintă mortalitate și morbiditate ca și complicaţii pe termen lung, în special complicaţii metabolice. Fiind prima verigă în comunicarea din timpul sarcinii, medicul de familie este un factor-cheie în diagnosticul clinic și managementul restricţiei de creștere […]


Mesaje cheie pentru tuberculoza în sarcină

Rezumat Aproape toate infecțiile cu tuberculoză sunt datorate inhalării particulelor infecțioase aerosolizate prin tuse, strănut, vorbire sau manipularea țesuturilor infectate. Simptomele tuberculozei pot fi nespecifice în sarcină: transpirații nocturne, hipertermie, hemoptizie, anorexie, scădere în greutate și tușe cronică. Testul cutanat la tuberculină are profil de siguranță crescut în sarcină. Femeile însărcinate și bolnave de tuberculoză […]