Rezumat
Disfagia sarcopenică este o entitate patologică aparte care asociază tulburări de deglutiție cu sarcopenia în rândul vârstnicilor, cauzată de pierderea masei și forței musculare (sarcopenie). Studii recente au arătat că sarcopenia are prevalența de până la 29% la vârstnici în timp ce disfagia se întâlnește la 30% până la 50% dintre aceștia.
În ceea ce privește disfagia sarcopenică cercetările au dovedit că această este întâlnită la 32% la pacienții care necesită recuperare medicală, autorii evidențiind în același studiu că afectarea deglutiției era mai severă la pacienții din grupul cu disfagie sarcopenică față de cei cu disfagie de cauza non-sarcopenică.
Disfagia sarcopenică are o prevalența crescută la populația vârstnică, atât din comunitate, cât și aflată în instituții dedicate îngrijirilor de specialitate. A fost descrisă în literatură că deglutiție dificilă datorată sarcopeniei mușchilor scheletici și în special a musculaturii implicate în deglutiție, mai ușor evidențiată la nivelul limbii și muschiului genio-hioid.
Cercetările au dovedit o relație bidirecțională între disfagie și sarcopenie, înaintarea în vârstă și denutritia asociată unei sarcopenii secundare consecutive unor patologii precum cancerul, intervențiile chirurgicale, tulburările cognitive, tulburările de locomoție. Scăderea masei musculare și a forței mușchilor scheletici s-a dovedit a fi cauza de apariție a disfagiei prin reducerea funcționalității mușchilor implicați în deglutiție atât orofaringiene cât și în faza esofagiană iar aportul nutritiv scăzut menține și agravează sarcopenia.
Testele clinice obiectivează scăderea forței musculare a mâinilor și a vitezei de mers la pacienți peste 65 de ani capabili să îndeplinească cerințele examinatorului, scăderea masei musculare, urmată de punerea în evidență a disfuncției deglutiției în absența unor cauze patologice de disfagie și evaluarea scăderii funcționalității mușchilor implicați în deglutiție, condiție care trebuie să fie prezența în cazul disfagiei sarcopenice certe. Din punct de vedere biologic studiile desfășurate au obiectivat un sindrom inflamator important la pacienții cu disfagie sarcopenică prin creșterea markerilor de inflamație, scăderea albuminei, acidului folic, vitamina B12, Vitamina D și hemoglobinei.
Tratamentul disfagiei sarcopenice se caracterizează prin intervenție nutrițională cu un aport proteic zilnic de ≥1.2 g/kg și caloric ≥30 kcal/kg, acestea aducând un beneficiu real constatat prin îmbunătățirea forței musculare a limbii și a mușchilor principali implicați în deglutiție, dar și terapie ocupațională și exerciții de recuperare a forței musculare atât la nivel general, cât mai ales la musculatura implicată în deglutiție.
Identificarea și tratarea eficientă a disfagiei sarcopenice asociate intervențiilor chirurgicale, post AVC, post stări infecțioase-șoc septic, reprezintă un factor important în prevenția complicațiilor în instituțiile de lungă durata și prevenției secundară a sarcopeniei.
Cuvinte cheie: disfagia sarcopenică, disfagie, deglutiție, vârstnici
Evaluation and treatment of sarcopenic dysphagia in the elderly: a multidisciplinary approach
Abstract
Sarcopenic dysphagia is a distinct pathological condition characterized by swallowing disorders associated with sarcopenia among the elderly, caused by the loss of both muscle mass and strength. Recent studies have shown that sarcopenia has a prevalence of 29% in the elderly, while dysphagia occurs in 30% to 50% of these individuals. Specifically, sarcopenic dysphagia has been observed in 32% of patients requiring medical rehabilitation. The same research indicates that swallowing impairment was more severe in the sarcopenic dysphagia group compared to those with non-sarcopenic dysphagia.
Sarcopenic dysphagia is notably prevalent in the elderly population, both in community and in specialized care institutions. It has been described in the literature as difficult swallowing due to the sarcopenia of skeletal muscles, particularly the muscles involved in swallowing, more easily detected at the level of the tongue and geniohyoid muscle.
Research has demonstrated a bidirectional relationship between dysphagia and sarcopenia, exacerbated by aging and malnutrition associated with secondary sarcopenia due to conditions such as cancer, surgical interventions, cognitive disorders, and locomotion impairments. The reduction in muscle mass and strength of skeletal muscles has been shown to cause dysphagia by decreasing the functionality of both oropharyngeal and oesophageal phase swallowing muscles, while low nutritional intake maintains and worsens sarcopenia.
Clinical tests objectify reduced handgrip strength and gait speed in patients over 65 years who can comply with the examiner’s requirements, followed by the observation of decreased muscle mass, swallowing dysfunction in the absence of pathological causes of dysphagia and reduced functionality of the muscles involved in swallowing, a condition that must be present for a diagnosis of definite sarcopenic dysphagia. Biologically, studies have identified a significant inflammatory syndrome in patients with sarcopenic dysphagia, indicated by elevated inflammatory markers, decreased levels of albumin, folic acid, vitamin B12, vitamin D and haemoglobin levels.
The treatment of sarcopenic dysphagia involves nutritional intervention with a daily protein intake of ≥1.2 g/kg and caloric intake of ≥30 kcal/kg, which has been shown to significantly improve the strength of the tongue and primary muscles involved in swallowing, alongside occupational therapy and exercises to strengthen both general and swallowing-specific muscles.
Identifying and effectively treating sarcopenic dysphagia, improving care in subacute settings (post-surgical, post-stroke, post-infectious states—septic shock) is an important factor preventing complications in long-term care institutions, and secondary prevention of sarcopenia.
Keywords: sarcopenic dysphagia, dysphagia, swallowing impairment, elderly