Revista Română de Medicina Familiei
ISSN 2601 – 4874 ISSN-L 2601 – 4874
Revista Română de Medicina Familiei Vol 9, Nr 3, Septembrie 2026 Romanian Journal of Family Medicine Vol 9, No 3, September 2026 EDITORIAL De ce au nevoie medicii să citească publicații medicale? Dr Marinela van den Heuvel-Olăroiu RUBRICA DISCIPLINEI MEDICINA DE FAMILIE UMF „Iuliu Hațieganu” CLUJ-NAPOCA ȘI A ASOCIAȚIEI MEDICILOR DE FAMILIE CLUJ […]
Într-o lume medicală dominată de globalizarea informației, utilizarea algoritmilor, diseminarea de informații online țintite și implementarea AI (Artificial Intelligence) în editarea științifică, mai simt nevoia medicii să citească publicațiile medicale în sensul tradițional al cuvântului?
Cunoștințele învățate la facultate nu sunt suficiente pentru întreaga carieră, practica medicală este într-o continuă schimbare datorită noilor descoperiri științifice și/sau reglementărilor legale, iar revistele medicale rămân o sursă importantă de informații utile și verificate. Prin urmare, nevoia de actualizare a cunoștințelor îi ajută pe medici să practice medicină bazată pe dovezi, să afle despre medicamente, proceduri și tehnologii noi de prevenție, diagnostic și tratament și să își îmbunătățească astfel deciziile medicale prin compararea rezultatelor studiilor și inovațiilor medicale.
Citirea și înțelegerea literaturii științifice sunt forme de educație medicală continuă și fac parte din menținerea competenței profesionale. Decenii la rând, revistele medicale au promovat și au contribuit la diseminarea cunoștințelor medicale și la inițierea de dezbateri etice și deontologice în societate (1). Revistele medicale cu peer-review au proceduri stricte de selecție și de verificare a rezultatelor studiilor științifice pe care le revizuiesc și le îmbunătățesc periodic.
Interesul profesioniștilor din sănătate pentru citirea și utilizarea informațiilor din revistele medicale încă nu a dispărut, dar s-a schimbat modul în care aceștia consumă informația medicală. Astfel, studiile arată că lipsa timpului (2) este unul dintre principalele motive ale schimbării, lectura aprofundată cere timp și concurează cu timpul acordat consultațiilor și birocrației din practica de zi cu zi. Alte motive invocate de medici sunt:
-abundența enormă de informații – numărul articolelor publicate a crescut atât de mult, încât medicului îi este dificil să decidă ce merită citit.
– trecerea de la „revistă” la informație la cerere – medicii preferă să caute exact răspunsul de care au nevoie pentru un pacient, în loc să parcurgă sistematic un număr întreg al unei reviste.
– concurența surselor rapide de informare – ghidurile, bazele de date, platformele de educație medicală continuă, newsletterele, podcasturile, rețelele profesionale și, mai recent, instrumentele bazate pe AI oferă informația într-o formă mult mai rapidă și mai ușor de filtrat.
– formatul tradițional al articolelor nu mai corespunde nevoilor medicului modern, ocupat – un articol de 10–20 de pagini poate fi foarte valoros științific, dar, în practică, medicul poate avea nevoie doar de concluzia clinică, prezentată într-o formă ușor de citit în 2–3 minute, de exemplu, doar rezumatul și concluziile.
– relevanța informației – medicul nu vrea doar „mai multă informație”, ci informație relevantă pentru practica sa. Dacă revista conține multe articole foarte specializate, preclinice sau cu aplicabilitate clinică redusă, interesul pentru lectură integrală scade.
În acest context, formatul electronic al unei reviste facilitează mai bine diseminarea cunoștințelor și căutarea rapidă, este mai ieftin și mai prietenos cu mediul înconjurător. Revistele tipărite au pierdut teren, nu neapărat pentru că medicii, în special cei tineri, nu mai sunt interesați de informația științifică, ci pentru că preferă accesul digital (3,4,5).
Revistele medicale ar trebui altfel concepute încât să fie mai utile, mai accesibile și mai integrate în activitatea lor profesională prin:
– conținut relevant pentru practică de zi cu zi – articole scurte, ghiduri practice, cazuri clinice, algoritmi de diagnostic și tratament, noutăți care pot schimbă conduită medicală.
– informațiile esențiale prezentate la început – un „Clinical Takeaway” de câteva rânduri care să permită medicului să înțeleagă rapid de ce este important articolul.
– acces digital foarte bun și utilizare ușoară – versiuni digitale (și pe telefonul mobil), notificări personalizate și posibilitatea de a salva articole pentru citire ulterioară.
– personalizarea conținutului – de exemplu: medicul de familie să primească prioritar articolele de profil care corespund intereselor sale, nu un volum mare de informații nerelevante.
– mai puține articole, dar mai relevante – într-un mediu online cu foarte multă informație, selecția și filtrarea devin mai valoroase decât cantitatea.
– existența unei legături directe cu educația medicală continuă – articolele pot fi asociate cu întrebări de verificare, cazuri clinice și credite EMC.
– formate rapide – podcasturi, abstracte vizuale, rezumate audio, infografice, videoclipuri scurte și newslettere cu cele mai importante noutăți.
– implicarea medicilor – sondaje despre temele care îi interesează, posibilitatea de a propune subiecte și rubrici realizate de practicieni.
– calitate și independență editorială – medicii trebuie să aibă încredere că informația este riguroasă, transparentă și clar separată de interesele comerciale.
– recunoașterea lecturii ca activitate profesională – dacă lectura contribuie concret la dezvoltarea profesională, ea trebuie să fie ușor de documentat și valorizată. Iar medicii ar trebui să învețe asta în timpul studiilor.
În concluzie, medicii nu și-au pierdut încă interesul pentru informația oferită de publicațiile medicale, dar sunt mai puțin interesați să citească reviste și articole în întregime. Așadar, pentru o revistă medicală modernă, problema nu este doar cum îi facem pe medici să citească, ci cum le oferim în 3–5 minute informația pe care o pot folosi în practică de mâine.
Why do physicians need to read medical publications?
Marinela van den Heuvel-Olaroiu, MD, PhD
Founder and Editor in Chief of Romanian Journal of Family Medicine
In a medical world dominated by the globalization of information, the use of algorithms, the dissemination of targeted online information and the implementation of AI (Artificial Intelligence) in scientific publishing, do physicians still feel the need to read medical publications in the traditional way?
The knowledge learned during medical education is not enough for the entire career, medical practice is constantly changing due to new scientific findings and/or legal regulations. Therefore, medical journals remain an important source of useful and verified information. The need to update knowledge helps physicians to practice evidence-based medicine, to learn about new drugs, procedures and technologies for prevention, diagnosis and treatment and thus improve their medical decisions by comparing the results of studies and medical innovations.
Reading and understanding scientific literature is a form of continuing medical education and is part of maintaining professional competence. For decades, medical journals have promoted and contributed to the dissemination of medical knowledge and the initiation of ethical and deontological debates in society (1). Peer-reviewed medical journals have strict procedures for selecting and verifying the results of scientific studies, which they periodically review and improve.
The interest of health professionals in reading and using information from medical journals has not yet disappeared, but the way in which they consume medical information has changed. Thus, studies show that lack of time (2) is one of the main reasons for the change, in-depth reading requires time and competes with the time given to consultations and bureaucracy in everyday practice. Other reasons cited by physicians are:
– the enormous abundance of information – the number of published articles has increased so much that it is difficult for the doctor to decide what is worth reading.
– the shift from “journal” to “information on demand’’ – physicians prefer to search for the exact answer they need for a patient, rather than systematically going through an entire issue of a journal.
– the competition of fast information sources – guides, databases, continuing medical education platforms, newsletters, podcasts, professional networks and, more recently, AI-based tools, provide information in a much faster and easier to filter form.
– the traditional format of articles no longer meets the needs of the modern, busy physician – a 10–20 page article can be very valuable scientifically, but the physician may need, in practice, only the clinical conclusion presented in a form that can be read in 2–3 minutes, for example only the summary and conclusions.
– the relevance of the information – the physician does not just want “more information”, but information that is relevant to his or her practice. If the journal contains many highly specialized, preclinical or low-clinical articles, the interest in reading the entire article decreases.
In this context, the electronic format of a journal facilitates better knowledge dissemination and rapid search, is cheaper and more environmentally friendly. Printed journals have lost ground, not necessarily because physicians, especially young ones are no longer interested in scientific information, but because they prefer digital access (3,4,5).
Medical journals should be designed differently to be more useful, more accessible and more integrated into their professional activity through:
– content relevant to daily practice – short articles, practical guides, clinical cases, diagnostic and treatment algorithms, news that can change the choice of medical conduct.
– essential information presented at the beginning – a few lines of “Clinical Takeaway” that allows the doctor to quickly understand why the article is important.
– very good digital access and easy to use i.e. – digital versions (also for mobile phone), space for personalized notifications and the possibility of saving articles for later reading.
– content personalization – for example: the family physician should receive priority articles that correspond to his interests, not a large volume of irrelevant information.
– fewer articles, but more relevant – in an online environment with a lot of information, selection and filtering become more valuable than quantity.
– the direct connection with continuing medical education – articles may include verification questions, clinical cases and EMC credits.
– quick formats – podcasts, visual abstracts, audio summaries, infographics, short videos and newsletters with the most important news.
– physician involvement – surveys on what topics interest them, the possibility of proposing topics and columns made by practitioners.
– editorial quality and independence – physicians must trust that the information is rigorous, transparent and clearly separated from commercial interests.
– recognition of reading as a professional activity – if reading is to contribute to professional development, it must be easy to document and value. And physicians have to learn this during their education.
In conclusion, physicians should not lose yet their interest in the information provided by medical publications, but they are less interested in reading journals and articles in their entirety. Therefore, for a modern medical journal, the problem is not only how to get doctors to read but how to provide them with information in 3–5 minutes that they can use in tomorrow’s practice.
Bibliografie/References
Read more about De ce au nevoie medicii să citească publicații medicale? …
Rezumat
Obiective: Evaluarea practicilor de prevenție a cancerului de col uterin în medicina de familie: testarea HPV, citologia Babeș-Papanicolau și vaccinarea anti-HPV, precum și a factorilor asociați acestora, la femeile adulte din trei cabinete de medicină de familie.
Material și metodă: Studiu observațional transversal, efectuat înaintea unei intervenții educaționale online, desfășurat în 2 cabinete de medicină de familie din mediul urban și unul din mediul rural. Analiza statistică a inclus frecvențe, procente, teste χ²/Fisher și regresii logistice.
Rezultate. Din 196 de răspunsuri, 161 au fost femei; 160 au oferit un răspuns analizabil privind screeningul. Orice testare cervicală în ultimii trei ani a fost raportată la 74,4%, citologia Babeș-Papanicolau la 73,8%, iar testarea HPV la 38,1%. Testarea HPV a fost mai frecventă în cabinetele urbane decât în cabinetul rural (45,2% față de 11,8%; p<0,001). O diferență mai redusă, dar semnificativă statistic, a fost observată și pentru citologia Babeș-Papanicolau (77,8% față de 58,8%; p=0,046). Dintre cele 144 de femei cu statut vaccinal explicit, 84,7% erau nevaccinate. Principala barieră a fost îngrijorarea privind reacțiile adverse (38,5% dintre cele nevaccinate). În modelul ajustat, educația superioară/postuniversitară a fost asociată cu testarea HPV (aOR 2,69; IC 95% 1,23–5,84; p=0,013). Pentru efectuarea testului Babeș-Papanicolau, vârsta ≥ 25 de ani (aOR 15,36; IC95% 3,65–64,65; p<0,001) și studiile superioare/postuniversitare (aOR 4,79; IC95% 1,98–11,62; p=0,001) au fost asociate semnificativ statistic cu efectuarea testării.
Concluzii. Eșantionul a prezentat o diferență importantă între utilizarea citologiei și testarea HPV, precum și o prevalență ridicată a nevaccinării. Participarea la screening, în special la testarea HPV, a fost mai redusă în cabinetul din mediul rural. Rezultatele susțin necesitatea unui acces mai simplu la screening-ul primar pentru HPV și consolidarea rolului medicului de familie în identificare, consiliere și orientare. Medicina de familie poate susține tranziția către screening-ul primar HPV organizat și către consilierea vaccinală, cu prioritate pentru femeile cu nivel de educație mai redus și din mediul rural.
Cuvinte cheie: HPV, cancer de col uterin, screening, vaccinare, medicină de familie
RESEARCH
Original paper
Cervical cancer prevention in family medicine: a cross-sectional study
Abstract
Objectives: To assess cervical cancer prevention practices: HPV testing, Papanicolaou cytology, and HPV vaccination and their associated factors among adult women attending three family medicine practices.
Materials and Methods: A cross-sectional observational study was conducted before an online educational intervention in two urban and one rural family medicine practices. Frequencies, percentages, chi-square/Fisher’s exact tests, and logistic regression models were used for analysis.
Results: Of 196 responses, 161 were from women, of whom 160 provided an analysable response regarding cervical screening. Any cervical screening test within the previous three years was reported by 74.4%, Papanicolaou cytology by 73.8%, and HPV testing by 38.1%. Among the 144 women with a clearly reported vaccination status, 84.7% were unvaccinated. The main barrier was concern about adverse reactions (38.5% of unvaccinated women). HPV testing was more frequently reported by women recruited from the urban practices than by those recruited from the rural practice (45.2% vs 11.8%; p<0.001). Papanicolaou cytology was also more frequent in the urban practices (77.8% vs 58.8%; p=0.046). In the adjusted models, university or postgraduate education was associated with HPV testing (aOR 2.69; 95% CI 1.23–5.84; p=0.013). Undergoing Papanicolaou cytology was associated with age ≥25 years (aOR 15.36; 95% CI 3.65–64.65; p<0.001) and university or postgraduate education (aOR 4.79; 95% CI 1.98–11.62; p=0.001).
Conclusions: The sample showed a substantial difference between the use of cytology and HPV testing, as well as a high prevalence of non-vaccination. Family medicine can support the transition towards organized primary HPV screening and vaccination counselling, prioritizing women with lower educational level, and women living in rural areas.
Keywords: HPV, cervical cancer, screening, vaccination, family medicine
Read more about Prevenția cancerului de col uterin în medicina de familie: studiu transversal …
Rezumat
Context: Artroza este o problemă globală de sănătate aflată într-o creștere rapidă atât din cauza creșterii speranței de viață, cât și a tendinței globale de creștere a indicelui de masă corporală, reprezentând o povară socio-economică majoră. Ghidurile internaționale recomandă educația, automanagementul, terapia prin exercițiu fizic și normalizarea masei corporale ca tratamente de primă linie în practica medicului de familie, însă aplicarea acestora rămâne insuficientă.
Scopul: Identificarea și descrierea caracteristicilor metodelor de diagnostic, ale modelelor de îngrijire și ale opțiunilor terapeutice în practica medicului de familie pentru tratamentul non-chirurgical al gonartrozei.
Materiale și metode: A fost analizată literatura de specialitate cuprinsă între 2019 – 2026 din baza de date PubMed, fiind identificate 15 studii ce descriu atât modele de îngrijire integrată implementate în asistența primară, intervenții specifice non-farmacologice și farmacologice, cât și dificultățile întâlnite în practica clinică.
Rezultate: Modelele de îngrijire centrate pe asistența primară, cum ar fi Programele de Management al Artrozei – OAMPs și Modele de consultație pentru artroză – MOACs, eficientizează triajul și îmbunătățesc aderența la recomandările ghidurilor. Terapia fizică structurată și activă reprezintă standardul de aur, oferind beneficii asupra durerii și funcției articulare. Ghidurile internaționale recomandă de primă intenție măsurile non-farmacologice, AINS în doze mici asociate cu SYSADOA (Symptomatic Slow-Acting Drugs in Osteoarthritis), evitarea opioidelor pe termen lung și utilizarea intervențiilor chirurgicale doar în cazuri selecționate.
Concluzii: Există un interes global crescut pentru implementarea modelelor de îngrijire integrată a gonartrozei în medicina primară. Pentru optimizarea rezultatelor este necesară depășirea barierelor de implementare, instruirea medicilor de familie și promovarea unei abordări multidisciplinare axate pe exercițiu fizic și educație.
Cuvinte cheie: medic de familie, artroza genunchiului, prevenție și tratament modele de îngrijire, abordare multidisciplinară
Abstract
Background: Osteoarthritis is a rapidly growing global health issue driven by both increasing life expectancy and the global rise in body mass index, representing a major socio-economic burden. International guidelines recommend education, self-management, exercise therapy, and weight optimization as first-line treatments in primary care practice; however, their clinical implementation remains insufficient.
Objective: To identify and describe the characteristics of diagnostic methods, care models, and therapeutic options in family medicine for the non-surgical management of knee osteoarthritis.
Materials and Methods: A review of specialized literature published between 2019 and 2026 was conducted using the PubMed database. Fifteen studies were identified, describing integrated care models implemented in primary care, specific non-pharmacological and pharmacological interventions, as well as the barriers encountered in clinical practice.
Results: Primary care-centered care models (such as Osteoarthritis Management Programs – OAMPs and Model Osteoarthritis Consultation Services – MOACs) streamline triage and enhance adherence to guideline recommendations. Structured, active physical therapy represents the gold standard, providing significant benefits for pain relief and joint function. International guidelines emphasize non-pharmacological measures, whereas pharmacological options include low-dose NSAIDs combined with SYSADOA (Symptomatic Slow-Acting Drugs in Osteoarthritis), strictly avoid long-term opioids, and utilize interventional procedures only in selected cases.
Conclusions: There is a growing international interest in implementing integrated care models for knee osteoarthritis in primary care settings. Optimizing patient outcomes requires overcoming implementation barriers, providing targeted training for general practitioners, and promoting a multidisciplinary approach focused on exercise therapy and patient education.
Keywords: general practitioner, knee osteoarthritis, prevention and treatment, models of care, multidisciplinary care
Keywords: differences of sex development, SRY gene, congenital adrenal hyperplasia, atypical developmental
Rezumat
Hipertensiunea arterială cronică reprezintă un factor de risc înalt pentru preeclampsie, iar evaluarea precoce permite inițierea măsurilor de profilaxie și stabilirea unui plan individualizat de monitorizare. Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 31 de ani, aflată la a treia sarcină, cunoscută cu hipertensiune arterială cronică, obezitate și hipotiroidism. La luarea în evidență, în săptămâna 7, pacienta avea tensiunea arterială (TA) de 130/80 mmHg și un IMC de 35,92 kg/m². Tratamentul anterior cu perindopril, indapamidă și amlodipină a fost întrerupt și înlocuit cu metildopa. Din cauza controlului insuficient al valorilor tensionale, doza de metildopa a fost crescută treptat. În săptămâna 25, pacienta a fost internată cu TA de 180/95 mmHg și edeme, fără proteinurie semnificativă, iar în tratament a fost adăugată amlodipina. În săptămâna 27, s-a prezentat cu durere și edem unilateral al membrului inferior stâng. Tromboza venoasă profundă a fost infirmată, iar proteinuria a fost de 276 mg/24 h, sub pragul diagnostic clasic pentru preeclampsie. Hipertensiunea cronică și obezitatea făceau pacienta eligibilă pentru evaluarea profilaxiei cu aspirină încă din primul trimestru. Cazul evidențiază rolul medicului de familie în consilierea preconcepțională, revizuirea medicației, evaluarea riscului, monitorizarea tensiunii și recunoașterea situațiilor care impun evaluare obstetricală urgentă.
Cuvinte-cheie: preeclampsie, hipertensiune cronică, sarcină, aspirină, medicină de familie
MEDICAL PRACTICE
Case presentation
Preeclampsia in the family medicine’s practice: a case report
Abstract
Chronic hypertension is a high-risk factor for preeclampsia, and early assessment allows preventive measures and an individualized monitoring plan to be established. We describe a 31-year-old woman in her third pregnancy with chronic hypertension, obesity, and treated hypothyroidism. At her first prenatal visit, at 7 weeks of gestation, her blood pressure was 130/80 mmHg and her body mass index was 35.92 kg/m². Her previous treatment with perindopril, indapamide, and amlodipine was discontinued and replaced with methyldopa. Because of inadequate blood pressure control, the methyldopa dose was progressively increased. At 25 weeks, the patient was admitted with a blood pressure of 180/95 mmHg and peripheral oedema, without significant documented proteinuria, and amlodipine was added. At 27 weeks, she presented with unilateral pain and oedema of the left lower limb. Deep-vein thrombosis was excluded, and 24-hour urinary protein excretion was 276 mg, below the conventional diagnostic threshold for preeclampsia. Chronic hypertension and obesity made the patient eligible for assessment for low-dose aspirin prophylaxis during the first trimester. This case highlights the role of the family physician in preconception counselling, medication review, early risk assessment, blood pressure monitoring, and recognition of findings requiring urgent obstetric evaluation.
Keywords: preeclampsia, chronic hypertension, pregnancy, aspirin, family medicine
Read more about Preeclampsia în practica medicului de familie: prezentare de caz …
Creșterea deficitară în greutate – o nouă definiție
Falimentul creșterii (failure to thrive) este un motiv frecvent pentru vizitele medicale atât în asistența medicală primară, cât și în cea spitalicească, generând de multe ori investigații laborioase. Aproximativ 5% până la 10% dintre copii se prezintă pentru acest motiv la cabinetele medicilor de familie, iar un procent de 3% până la 5% este investigat în unități spitalicești (1).
Rezumat
Medicii scriitori se află la intersecția dintre rațiune și sensibilitate. Ei au adus contribuții unice și profunde în literatură, deoarece, prin experiența lor profesională și perspectiva diferită asupra vieții și a suferinței, medicul scriitor, prin stilul adesea concis, exact și empatic, creează un altfel de tip de literatură, în care rațiunea trece prin filtrul sensibilității, astfel încât, prin pregătirea științifică riguroasă, are parte de o libertate de exprimare a sentimentelor. A doua parte a lucrării cuprinde medici scriitori care s-au născut, au trăit, au profesat medicina și au scris literatură în perioada cuprinsă aproximativ între anii 1910–1960. În această parte a lucrării apar nume consacrate ca: Ion Vianu, Valeriu Anania, Constantin Bălăceanu Stolnici, Emil Brumaru, Augustin Buzura, Aurel Baranga și mulți alți. Este amintită sumar partea științifică, punându-se accent mai ales pe partea literară, cu volumele publicate și premiile obținute din partea Uniunii Scriitorilor sau a Academiei Române.
Cuvinte cheie: medic, scriitor, medicină, literatură
FROM DOCTORS WITH THE GIFT OF WRITING
The interaction between reason and sensitivity – a doctor’s opinion, part 2
Abstract
Physician writers are at the intersection of reason and sensitivity. They have made unique and profound contributions to literature, because through their professional experience and different perspective on life and suffering, the physician writer, through his often concise, precise and empathetic style, creates a different type of literature in which reason passes through the filter of sensitivity, so that through rigorous scientific training he has a freedom to express feelings. The second part of the work includes physician writers who were born, lived, practiced medicine and wrote literature in the period approximately between 1910 and 1960. In this part of the work, established names appear such as: Ion Vianu, Valeriu Anania, Constantin Bălăceanu Stolnici, Emil Brumaru, Augustin Buzura, Aurel Baranga and many others. The scientific part is briefly mentioned, emphasizing especially the literary part with the published volumes and the awards obtained from the Writers’ Union or the Romanian Academy.
Keywords: doctor, writer, medicine, literature
Read more about Interacțiunea între rațiune și sensibilitate – opinia unui medic, partea 2 …
Rezumat
Edme Joachim Bourdois de La Motte și Antoine Dubois au fost 2 medici excepționali ai Perioadei Napoleoniene. Practic, aceste 2 mari personalități ale lumii medicale franceze au revoluționat practica medicală din primele două decenii ale secolului XIX. Astfel, în acest material ne-am propus să prezentăm 2 biografii foarte succinte ale celor 2 medici anterior amintiți.
Cuvinte cheie: Edme Joachim Bourdois de La Motte, Antoine Dubois, medici, Perioadă Napoleoniană
HISTORY OF MEDICINE
Famous physicians in the Napoleonic era – part X
Edme Joachim Bourdois de La Motte and Antoine Dubois – two great personalities of the French medical world during the Napoleonic period
Abstract
Edme Joachim Bourdois de La Motte and Antoine Dubois were two exceptional physicians of the Napoleonic Era. These two major figures of the French medical world effectively revolutionized medical practice during the first two decades of the 19th century. Therefore, in this material, we aim to present two brief biographies of the aforementioned outstanding physicians of the Napoleonic Era.
Keywords: Edme Joachim Bourdois de La Motte, Antoine Dubois, physicians, Napoleonic Era
Revista Română de Medicina Familiei Vol 9, Nr 2, Iunie 2026 Romanian Journal of Family Medicine Vol 9, No 2, June 2026 EDITORIAL Infecția cu Hantavirus ar trebui să fie o preocupare pentru profesioniștii din asistența medicală primară? Prof. univ. habil. dr. Mira Florea PRACTICĂ MEDICALĂ Review Influenţa stress-ului oxidativ asupra cardiomiocitelor în […]
Hantavirusurile sunt virusuri ARN zoonotice care aparțin familiei Hantaviridae și se transmit în principal prin expunerea la excrementele rozătoarelor infectate. În prezent, Hantaviridae cuprinde 7 genuri și 53 de specii. Mai multe hantavirusuri, cum ar fi virusul Hantaan, virusul Seul, virusul Dobrava-Belgrad, virusul Puumala, virusul Andes și virusul Sin Nombre, sunt extrem de patogene pentru oameni (1). Hantavirusul Andes este unic prin faptul că poate fi transmis de la persoană la persoană (2).
Bolile umane cauzate de hantavirusuri au devenit o problemă semnificativă de sănătate publică din cauza morbidității și mortalității ridicate in unele regiuni, a tabloului clinic nespecific la debut, a evoluției potențial severe și a răspândirii geografice tot mai mari. În Europa, virusul Puumala se numără printre cele mai frecvente hantavirusuri și provoacă o formă mai ușoară de febra hemoragica cu sindrom renal (FHSR), cunoscută sub numele de nefropatie epidemică. În America, virusul Sin Nombre și virusul Andes sunt cauze majore ale sindromului cardio-pulmonar cu Hantavirus (CPH), care se asociază cu rate de mortalitate care se apropie de 30-40%. Rapoartele recente continuă să demonstreze relevanța hantavirusului ca infecție emergentă.
Pentru profesioniștii din asistența medicală primară, infecția cu hantavirus reprezintă o provocare importantă în diagnostic. Manifestările precoce seamănă adesea cu gripa, COVID-19, leptospiroza, dengue sau pneumonia dobândită în comunitate, putând întârzia diagnosticul și trimiterea la un specialist. Deoarece recunoașterea precoce influențează semnificativ rezultatele, conștientizarea în rândul medicilor din prima linie este esențială.
Hantavirusurile sunt distribuite la nivel global și menținute în rezervoare de rozătoare. Transmiterea la oameni are loc de obicei prin inhalarea particulelor aerosolizate contaminate cu urină, salivă sau fecale de rozătoare. Expunerea ocupațională și de mediu joacă un rol major, în special în rândul fermierilor, lucrătorilor silvici, personalului militar, turiștilor în tabără și persoanelor care locuiesc în medii rurale.
Principalul mecanism patologic al bolii cu hantavirus este creșterea permeabilității vasculare cauzată de disfuncția endotelială și leziunile mediate imun. Virusul infectează celulele endoteliale fără a produce efecte citopatice directe. În schimb, răspunsul imun al gazdei contribuie substanțial la leziuni și extravazări capilare, hipotensiune arterială, edem pulmonar și leziuni renale (2).
Deoarece manifestările clinice la debut imită bolile virale comune, pacienții se prezintă frecvent inițial la unitățile de asistență medicală primară.
La unii indivizi, infecția cu hantavirus progresează rapid de la un prodrom febril la o compromitere respiratorie în câteva ore cu dispnee, tuse neproductivă, edem pulmonar, hipotensiune arterială și șoc, necesitând asistență medicală intensivă. Mortalitatea rămâne ridicată în ciuda progreselor în îngrijirea de susținere cardio-respiratorie avansată.
Febra hemoragică cu sindrom renal (FHSR) se prezintă cu: febră, manifestări hemoragice, hipotensiune arterială, insuficiență renală severă și șoc. Testele de laborator evidențiază trombocitopenie, creșterea creatininei service și proteinurie, iar radiografiile pulmonare arată prezenta infiltratelor pulmonare (3).
Provocările în asistența medicală primară se referă la diagnosticul precoce, care este dificil deoarece simptomele inițiale sunt nespecifice și boala este relativ rară în unele regiuni. Cu toate acestea, câteva constatări ar trebui să ridice suspiciuni: boală febrilă asociată cu trombocitopenie, simptome respiratorii acute cu expunere la rozătoare, leziune renală acută fără explicație clară, expunere la medii rurale sau zone cu animale sălbatice, expunere ocupațională la rozătoare. Confirmarea bolii se realizează prin serologie, detectând anticorpi IgM specifici hantavirusului sau prin testare PCR în laboratoare specializate.
În prezent, nu există o terapie antivirală eficientă pentru infecția cu hantavirus. Tratamentul este nespecific, de susținere cardio-respiratorie și renală. Recunoașterea precoce și trimiterea promptă către asistență medicală de nivel superior sunt responsabilități esențiale pentru profesioniștii din asistența medicală primară. Unele studii au evaluat ribavirina, în special în FHSR, dar dovezile rămân inconsistente, în special pentru CPH. Vaccinurile experimentale și imunoterapiile sunt în curs de investigare, dar nu sunt încă disponibile pe scară largă.
Rolul asistenței medicale primare este de consiliere preventivă și educare a populației cu risc cu privire la: măsuri de control al rozătoarelor, curățarea zonelor contaminate cu rozătoare, evitarea aerosolizării în timpul curățării, utilizarea dezinfectanților și a echipamentelor de protecție, depozitarea adecvată a alimentelor în mediul rural. Profesioniștii din asistența medicală primară contribuie, de asemenea, la supraveghere prin recunoașterea cazurilor suspecte și raportarea lor promptă către autoritățile de sănătate publică. Deși infecția cu hantavirus rămâne relativ neobișnuită în comparație cu alte boli infecțioase întâlnite în asistența medicală primară, evoluția sa potențial fatală face ca conștientizarea clinică să fie esențială. Suspiciunea clinica precoce poate îmbunătăți semnificativ rezultatele prin trimitere la timp și gestionarea complicațiilor.
Schimbările climatice, perturbările ecologice și interacțiunea umană tot mai intensă cu habitatele rozătoarelor pot crește și mai mult riscul apariției și extinderii geografice a hantavirusului. În plus, au fost identificate noi hantavirusuri care infectează liliecii, rozătoarele, șoarecii, amfibienii și peștii (1).
Medicii de familie ar trebui să fie conștienți de infecția cu hantavirus, în special la pacienții care prezintă boli febrile și expunere epidemiologică compatibilă. Pe măsură ce bolile infecțioase emergente continuă să evolueze la nivel global, conștientizarea hantavirusului rămâne extrem de relevantă în practica medicală primară.
Should hantavirus infection be a concern for primary care professionals?
Prof. habil dr. Mira Florea
UBBMed, Babes-Bolyai University, Cluj-Napoca, Romania
Hantaviruses are zoonotic RNA viruses belonging to the family Hantaviridae and are transmitted primarily through exposure to infected rodent excreta. Currently, Hantaviridae encompasses seven genera and 53 species. Multiple Hantaviruses such as Hantan virus, Seoul virus, Dobrava-Belgrade virus, Puumala virus, Andes virus, and Sin Nombre virus are highly pathogenic to humans (1). Andes hantavirus is unique in that it can be transmitted from person to person (2).
Human disease caused by hantaviruses has emerged as a significant public health concern because of its high morbidity and mortality, nonspecific early presentation, and increasing geographic spread. In Europe, Puumala virus is among the most common hantaviruses and generally causes a milder form of hemorrhagic fever with renal syndrome (HFRS) known as nephropathia epidemica. In the Americas, Sin Nombre virus and Andes virus are major causes of Hantavirus Cardiopulmonary Syndrome (HCPS), a disease associated with mortality rates approaching 30–40%. Recent reports continue to demonstrate the relevance of hantavirus as an emerging infection.
For primary care professionals, hantavirus infection represents an important diagnostic challenge. Early manifestations often resemble influenza, COVID-19, leptospirosis, dengue, or community-acquired pneumonia, potentially delaying diagnosis and referral. Since early recognition significantly influences outcomes, particularly in HCPS, awareness among frontline clinicians is essential. Hantaviruses are globally distributed and maintained in rodent reservoirs. Transmission to humans usually occurs through inhalation of aerosolized particles contaminated with rodent urine, saliva, or feces. Occupational and environmental exposure plays a major role, especially among farmers, forestry workers, military personnel, campers, and individuals living in rural environments.
The principal pathological mechanism of hantavirus disease is increased vascular permeability caused by endothelial dysfunction and immune-mediated injury.
The virus infects endothelial cells without producing direct cytopathic effects; instead, the host immune response contributes substantially to capillary leakage, hypotension, pulmonary edema, and renal injury (2).
Because these symptoms mimic common viral illnesses, patients frequently present initially to primary care settings. In some individuals, hantavirus infection progresses rapidly from a febrile prodrome to respiratory failure within hours with dyspnea, nonproductive cough, pulmonary edema, hypotension, and shock, requiring intensive care. Mortality remains high despite advances in cardiopulmonary support care. Hemorrhagic fever with renal syndrome (HFRS) presents with fever, hemorrhagic manifestations, hypotension, severe renal failure, and shock. Laboratory tests reveal thrombocytopenia, elevated serum creatinine, and proteinuria and on chest radiographs the presence of infiltrates (3).
Challenges in primary care relate to early diagnosis, which is difficult because initial symptoms are nonspecific and the disease is relatively rare in some regions. However, several findings should raise suspicion: febrile illness associated with thrombocytopenia, acute respiratory symptoms with rodent exposure, acute kidney injury without clear explanation, exposure to rural or wildlife areas, occupational exposure to rodents.
Confirmation of the disease is achieved by serology, detecting hantavirus-specific IgM antibodies, or by PCR testing in specialized laboratories.
There is currently no effective antiviral therapy for hantavirus infection. Treatment is nonspecific, cardiorespiratory and renal supportive. Early recognition and prompt referral to higher-level care are essential responsibilities for primary care professionals.
Some studies have evaluated ribavirin, particularly in FHSR, but the evidence remains inconsistent, especially for CPH. Experimental vaccines and immunotherapies are under investigation but are not yet widely available.
The role of primary health care is to provide preventive counseling and education to the population at risk: rodent control measures, cleaning of rodent-contaminated areas, avoidance of aerosolization during cleaning, use of disinfectants and protective equipment, and appropriate food storage in rural areas. Primary health care professionals also contribute to surveillance by recognizing suspected cases and promptly reporting them to public health authorities. Although hantavirus infection remains relatively uncommon compared to other infectious diseases encountered in primary health care, its potentially fatal course makes clinical awareness essential. Early clinical suspicion can significantly improve outcomes through timely referral and management of complications.
Climate change, ecological disturbances, and increasing human interaction with rodent habitats may further increase the risk of hantavirus emergence and geographic spread. New hantaviruses infecting bats, rodents, shrews, amphibians, and fish have been identified (1).
Family physicians should be aware of hantavirus infection, especially in patients presenting with febrile illness and compatible epidemiological exposure. As emerging infectious diseases continue to evolve globally, hantavirus awareness remains highly relevant in primary care practice.
Bibliografie/References