Revista Română de Medicina Familiei
ISSN 2601 – 4874 ISSN-L 2601 – 4874
Revista Română de Medicina Familiei Vol 6, Nr 2, Iunie 2023 Romanian Journal of Family Medicine Vol 6, No 2, June 2023 EDITORIAL Ce ar trebui să cunoască medicii de familie despre primul ghid de supraveghere a cardiotoxicitații tratamentului oncologic? Prof. univ. asoc. dr. Mira Florea ARTICOLE ORIGINALE Cercetare Calitatea vieții la pacienții cu […]
În 2022, Societatea Europeană de Cardiologie (ESC) a lansat primul ghid de cardio-oncologie cu scopul de a ajuta toți profesioniștii din domeniul sănătății care asigură prevenirea toxicității cardiovasculare (CV) legata de terapia cancerului și managementul bolilor CV cauzate direct sau indirect de cancer în timpul și după tratamentele oncologice (1).
Deși chimioterapia, radioterapia sau imunoterapia au îmbunătățit semnificativ supraviețuirea, unele tratamente pot genera complicații cardiovasculare grave: cardiomiopatie, boală valvulară, boală coronariană, insuficiență cardiacă (IC), tromboembolism venos (TEV), care determina întreruperea tratamentului oncologic. În plus, progresele în tratamentul cancerelor la copii și adolescenți au condus la îmbunătățiri semnificative ale supraviețuirii. Cu toate acestea, bolile cardiotoxice pot apărea la ani după tratamentul cancerului infantil, ceea ce face importantă monitorizarea cardiovasculară pe termen lung.
Supravegherea cardiotoxicității prin biomarkeri serici și ecocardiografie
Troponinele sunt markeri ai leziunii acute a cardiomiocitelor și pot ajuta la identificarea toxicității în stadiile incipiente ale tratamentului cancerului. Studiul lui Cardinale et al. a observat că creșterile mari ale troponinei I au fost predictive pentru deteriorări semnificative și persistente ale funcției ventriculare stângi până la 1 an (2).
Troponinele înalt specifice pot îmbunătăți predicția cardiotoxicității și mortalității precoce la pacienții care primesc chimioterapie cu antracicline și terapii țintite HER2 (3).
Nivelul peptidelor natriuretice este elevat ca răspuns la întinderea crescută a peretelui miocardic din cauza disfuncției sistolice. Există dovezi privind creșterile persistente peri-tratament ale peptidului natriuretic de tip B (BNP) și ale peptidului natriuretic de tip N-terminal pro-B (NT-proBNP) asociate cu disfuncția cardiacă la 1 an după tratamentul oncologic (4).
Ecocardiografia este pilonul tehnicilor imagistice în supravegherea cardiotoxicității tratamentului oncologic. Ea este recomandată la fiecare 2 și 5 ani pentru supraviețuitorii de cancer cu risc cardiovascular ridicat și respectiv moderat pentru a identifica precoce cardiomiopatia secundară la antraciclină. Ghidul ESC recomandă ca pacienții asimptomatici după radioterapie mediastinală sa facă o ecocardiogramă la intervale de 5 ani, fiind expuși riscului de boală valvulară. În plus, din cauza riscului crescut de boală coronariană proximală, pacienții care au primit radioterapie cu doze mari au recomandare pentru supravegherea neinvazivă a apariției bolii coronariene la intervale de 5 până la 10 ani. Primul an după terapia cancerului este de o importanță deosebită în supravegherea cardiotoxicității, deoarece majoritatea (98%) cazurilor de cardiotoxicitate apar în acest prim an (5). Stratificarea riscului trebuie repetată la 1 an după tratament și repetată la 5 ani până la sfârșitul vieții.
Medicii de familie ar trebui să cunoască:
– Utilizarea heparinei cu greutate moleculară mică pentru profilaxia tromboembolismului venos (TEV) la pacienţii cu mielom multiplu şi factori de risc TEV;
– Monitorizarea QTc la momentul inițial, la 14 zile și 28 de zile pacienților cărora li se administrează ribociclib;
– Tratamentul TEV cu apixaban, edoxaban sau rivaroxaban la pacienții cu TEV și cancer;
– Tratamentul TEV cu heparină cu greutate moleculară mică la pacienții cu cancer și trombocite >50.000.
– Evitarea aspirinei la pacienții oncologici cu trombocitopenie <10.000;
– Evitarea clopidogrelului la bolnavii de cancer cu trombocite <30.000;
– Aspirina sau heparina cu greutate moleculară mică nu sunt recomandate pentru prevenția primară a accidentului vascular cerebral sau a tromboembolismului sistemic la pacienții oncologici şi fibrilaţie atrială;
– Diltiazem şi verapamil nu sunt recomandate pentru tratamentul hipertensiunii arteriale la pacienţii cu cancer datorita interacţiunilor medicamentoase.
Concluzii
Supravegherea cardiooncologică în echipa multidisciplinară ameliorează prognosticul cancerului prin minimizarea întreruperilor terapiei și prin tratarea cardiotoxicității într-un stadiu incipient, potențial reversibil.
Obiectivele medicilor de familie sunt integrarea elementelor de îngrijire cu supravegherea pacienților aflați în tratament oncologic potențial cardiotoxic, pentru a identifica modificarea riscului cardiovascular la monitorizarea pe termen lung și iniția precoce tratament cardioprotector.
What family physicians should know about the first guideline for cardiotoxicity surveillance of cancer treatment?
Assoc. prof. Mira Florea, MD, PhD
Chairman of editorial board of Romanian Journal of Family Medicine
In 2022 European Society of Cardiology (ESC) released the first guideline on cardio-oncology with the aim to help all the healthcare professionals providing prevention of cancer therapy-related cardiovascular (CV) toxicity, and the management of CV disease caused directly or indirectly by cancer during, and after oncologic treatments (1).
Although chemotherapy, radiotherapy and immunotherapy have significantly improved survival, some treatment may lead to serious cardiovascular complications: cardiomyopathy, valvular disease, coronary artery disease, heart failure (HF), venous thromboembolism (VTE) leading to interruption of oncologic treatment. In addition, advances in the treatment of childhood and adolescent cancers have led to significant improvements in survival. However, cardio-toxic diseases may occur years after treatment for childhood cancer, making long-term cardiovascular monitoring important.
Cardiotoxicity Surveillance by Serum Biomarkers and Echocardiography
Troponins are markers of acute cardiomyocyte injury and can help identify toxicity in the early stages of cancer treatment. Cardinale et al. study observed that large elevations in troponin I could predict significant and persistent deteriorations in left ventricular function up to 1 year (2). High and ultrasensitive troponins can improve the prediction of early cardiotoxicity and mortality in patients receiving anthracyclines and HER2-targeted therapies (3).
The level of natriuretic peptides is elevated in response to the increased strain of the myocardial wall due to systolic dysfunction. There is evidence that persistent peri-treatment elevations in B-type natriuretic peptide (BNP) and N-terminal pro-B-type natriuretic peptide (NT-proBNP) are associated with cardiac dysfunction 1 year after oncology treatment (4).
Echocardiography (ESC) is the pillar of imaging techniques in oncologic treatment for cardiotoxicity surveillance. It should be considered every 2 and 5 years for cancer survivors at high and moderate cardiovascular risk respectively in order to early identifying secondary cardiomyopathy to anthracycline. The ESC guidelines recommend that asymptomatic patients who have received radiation to the mediastinum have an echocardiogram at 5-year intervals after treatment, being at risk of valvular disease. In addition, due to the elevated risk of proximal coronary artery disease, patients who have received high-dose radiotherapy may be considered for non-invasive coronary artery disease surveillance at 5- to 10-year intervals (1).
The first year after cancer therapy is of particular importance in the surveillance of cardiotoxicity, as the majority (98%) of cases of cardiotoxicity occur in this first year (5). Risk stratification should be repeated at 1 year post treatment and repeated 5-yearly until end of life.
Family physicians should know that:
1. The class I evidence-based recommendations (must do):
– Use of low molecular weight heparin (LMWH) for prophylaxis of venous thromboembolism (VTE) in patients with multiple myeloma and VTE risk factors;
– QTc monitoring at baseline, 14 days, and 28 days in patients receiving ribociclib;
– Treatment of VTE with apixaban, edoxaban, or rivaroxaban in patients with VTE and cancer;
– Treatment of VTE with LMWH in patients with cancer and a platelet count >50,000.
2. The class III evidence-based recommendations (do not do):
– Avoid aspirin in patients with cancer and thrombocytopenia if platelets <10,000;
– Avoid clopidogrel in cancer patients with platelets <30,000;
– Aspirin or LMWH are not recommended for primary prevention of stroke or systemic thromboembolism in patients with cancer and atrial fibrillation;
– Diltiazem and verapamil are not recommended for the treatment of hypertension in patients with cancer due to drug-drug interactions.
Conclusions
Cardio-oncologic surveillance in multidisciplinary team can improve cancer prognosis by minimizing therapy interruptions and treating cardiotoxicity at an early, potentially reversible stage.
The goals of family physicians are to integrate elements of care with the surveillance of patients undergoing potentially cardio-toxic oncological treatment to identify changes in cardiovascular risk at long-term follow-up and early initiation of cardio protective treatment.
Bibliografie/References
1. Lyon AR, López-Fernández T, Couch LS, Asteggiano R, Aznar MC, Bergler-Klein J, et al. 2022 ESC guidelines on cardio-oncology developed in collaboration with the European Hematology Association (EHA), the European Society for Therapeutic Radiology and Oncology (ESTRO) and the International Cardio-Oncology Society (IC-OS). Eur Heart J. 2022;43(41):4229-361.
2. Cardinale D, Sandri MT, Martinoni A, Tricca A, Civelli M, Lamantia G, et al. Left ventricular dysfunction predicted by early troponin I release after high-dose chemotherapy. J Am Coll Cardiol. 2000;36(2):517-522. Available from: doi: 10.1016/S0735-1097(00)00748-8.
3. Kitayama H, Kondo T, Sugiyama J, Kurimoto K, Nishino Y, Kawada M, et al. High-sensitive troponin T assay can predict anthracycline- and trastuzumab-induced cardiotoxicity in breast cancer patients. Breast Cancer. 2017;24(6):774-782. Available from: doi: 10.1007/s12282-017-0778-8.
4. Skovgaard D, Hasbak P, Kjaer A. BNP predicts chemotherapy-related cardiotoxicity and death: comparison with gated equilibrium radionuclide ventriculography. PLoS ONE. 2014;9(5):e96736. Available from: doi: 10.1371/journal.pone.0096736.
5. Cardinale D, Colombo A, Bacchiani G, Tedeschi I, Meroni CA, Veglia F, et al. Early detection of anthracycline cardiotoxicity and improvement with heart failure therapy. Circulation. 2015;131(22):1981-1988. Available from: doi: 10.1161/CIRCULATIONAHA.114.013777. S. Abraham (ed). Evaluation of continuing education in health professionals. Kluwer Nijhoff;1985.
Context: Pacienții cu pancreatită cronică pot suferi o serie de dureri intense, precum și de probleme referitoare la funcționarea organelor digestive, evaluarea calității vieții poate furniza informații valoroase despre nivelul de disconfort fizic și emoțional resimțit de pacienți după intervenția chirurgicală.
Obiective: Identificarea etiologiilor dispneei la pacienții oncologici în stadiul terminal și schițarea opțiunilor de management și tratament disponibile pentru aceștia.
Infecțiile urinare sunt o cauză frecventă de morbiditate în populația generală, iar cabinetul medicului de familie ocupă locul al doilea, după infecțiile respiratorii.
Rezumat
Telemedicina este o formă a practicii medicale prin care informațiile medicale sunt transmise la distanță. Dezvoltarea ei ca serviciu medical s-a dezvoltat mult în condițiile pandemiei Covid din nevoia de a evita transmiterea infecției virale.
Scopul: Cercetarea și-a propus să evalueze percepția pacienților asupra teleconsultației ca act medical nou furnizat de medicul de familie.
Material și metodă: Este un studiu observațional transversal desfășurat pe un lot de pacienți ai unui cabinet de medicină de familie. Chestionarul folosit a curpins: date demografice iar a doua parte, informații despre modul de acces la teleconsultație, durata, motivul consultației, avantajele și dezavantajele percepute în cursul utilizării acesteia.
Rezultate : Au răspuns la chestionar 231 de persoane, majoritatea cu vârsta între 26-65 de ani (86,14%). În condiții pandemiei numărul celor care apelează la teleconsultație este semnificativ mai mare (n=192;83%) decât înainte de această perioadă (p <0,00001). În 81,38% din situații solicitarea se face prin intermediul telefonului urmat de rețeaua whatsapp (56,70%). Profesionistul cel mai accesat de către pacient este medicul de familie (n=174; 75,34%) iar cel mai puțin apelat este medicul din ambulatoriu de specialitate (n=9; 3,89%). Avantajele teleconsultației sunt cele legate timpul câștigat prin lipsa deplasării (78,35%), prin lipsa timpului de așteptare pentru consultație (64,93%, reducerea costurilor cu deplasarea (34,63%). Aproape jumătate dintre respondenți (42,85%) consideră că promptitudinea este un avantaj al teleconsultației mai ales prin evitarea programărilor (38,52%). Un mare avantaj, mai ales în condiții epidemiologice cunoscute, îl reprezintă evitarea contactului cu alți pacienți (58,87%). Dezavantaje resimțite de pacient sunt legate de dificultățile de comunicare (47,8%) precum și lipsa empatiei și a limbajului non-verbal (37,8%) care să completeze consultația.
Concluzii: Teleconsultația este un serviciu medical nou acordat de medicul de familie în pandemie pentru monitorizarea afecțiunilor acute cu potențial epidemiologic și pentru managementul bolilor cronice.
Cuvinte cheie: telemedicna, teleconsultația, medicul de familie
ORIGINAL ARTICLE
Research
Patients’ perception of the concept of telemedicine in family physician practice
Abstract
Telemedicine is a form of medical practice through which medical information is transmitted remotely. This development as a medical service has grown a lot during the Covid pandemic period due to the need to avoid the transmission of viral infection. Scope: The research aimed to assess the perception of patients on teleconsultation as a new medical act provided by the general practitioner.
Material and method: It is a cross-sectional observational study conducted on a group of patients of a general practitioner office. The questionnaire used included demographic data, information about how patients accessed the teleconsultation, how long the consultation lasted, the reason for the consultation, advantages and disadvantages perceived during its use.
Results: There were 231 people who responded to the questionnaire, most of them aged between 26-65 years (86%). In pandemic conditions, the number of those who called for teleconsultation was significantly higher (n=192; 83%) than before this period (p <0.00001). In 81% of the cases the request was made through the phone followed by the WhatsApp platform (57%). The medical professional accessed most often by the patient is the general practitioner (n=174; 75%) and the least called is the specialized outpatient doctor (n=9; 4%).
The advantages of teleconsultation are those related to the time gained by not having to travel to the general practitioner’s office (78%), by the lack of waiting time for the consultation (65%), the reduction of travel costs (35%). Almost half of the respondents (43%) considers that promptness is an advantage of teleconsultation, especially by avoiding appointments (39%). A great advantage, especially in the known epidemiological conditions, is the avoidance of contact with other patients (59%). The disadvantages felt by the patient are related to communication difficulties (48%) as well as lack of empathy and non-verbal language (38%) to complete the consultation.
Conclusions: Teleconsultation is a new medical service provided by the general practitioner in the pandemic period for the monitoring of acute conditions with epidemiological potential and for the management of chronic diseases.
The main disadvantages of teleconsultation, according to the patients, is the depersonalization of the general practitioner-patient relationship, the lack of empathy felt during the remote consultation and the limiting trust due to absence of non-verbal language that would reinforce the recommendations received.
Keywords: telemedicine, teleconsultation, general practitioner
Rezumat
Context: Îngrijirea paliativă pediatrică trebuie să țină cont de două dimensiuni suplimentare: prima vizează dezvoltarea fizică specifică fazei de viață a copilului cu abilitățile și autonomia dobândită și dimensiunea psihologică, care urmărește nivelul de înțelegere asupra termenului de moarte influențată de capacitatea de comunicare a copilului.
Scopul: Identificarea barierelor și a facilitatorilor raportați în practica unui medic de familie privind relaționarea legată de sfârșitul vieții unui copil cu boală cronică progresivă.
Materiale si metode: Din articolele publicate în ultimii 10 ani în PUBMED, au fost incluse în analiză 16 articole, care au analizat rolul medicului de familie în comunicarea cu părinții copilului aflat în îngrijire paliativă.
Rezultate: Deficiențele privind relația dintre medicii de familie și părinții copiilor aflați în faze terminale au avut la bază presiunile timpului, deficitul de cunoștințe și impactul emoțional aferent unei astfel de îngrijiri.
Facilitatorii raportați atât de medicii de familie, cât și de familiile copiilor în fază terminală au fost: accesibilitatea, timpul, angajamentul și ascultarea. Medicii de familie subliniază importanța respectului, în timp ce părinții își doresc o comunicare prietenoasă, bazată pe onestitate și inițiativa de a discuta problemele de la sfârșitul vieții.
Barierele semnalate atât de medicii de familie, cât și de părinți, au fost dificultatea de a face față solicitărilor puternice și emoțiilor, clarificare insuficientă a problemelor pacienților și părinților, neputința, relația prea strânsă si anticiparea insuficientă a diferitelor scenarii.
Concluzii: Această analiză sugerează necesitatea unei abordări mai proactive a medicilor de familie în practica îngrijirilor paliative, ținând cont de un sprijin holistic pe termen lung și un suport emoțional eficient, alături de crearea unei relații terapeutice valoroase.
Prin aceste demersuri în formarea abilităților de comunicare, medicii de familie ar putea rezolva atât aspectele fizice, cât și psihologice, sociale și spirituale ale îngrijirii.
Astfel, necesară nu este formarea unor competențe de comunicare, cât îmbunătățirea calității conversațiilor.
Cuvinte cheie: medic de familie, comunicare, părinți, îngrijiri palliative, copii
ORIGINAL ARTICLE
Review
Barriers and positive aspects of the relationship between the family doctor and the parents of a child with chronic progressive terminal illness
Abstract
Background: Paediatric palliative care must take into account two additional dimensions: the first concerns the physical development specific to the child’s life phase with the acquired abilities and autonomy, and the second the psychological dimension, which follows the level of understanding of the term of death influenced by the child’s communication ability.
Aim: The aim of this research is to identify barriers and facilitators reported in the practice of a general practitioner, regarding the relationship with family related to the end of the life of a child with progressive chronic disease.
Materials and methods: From the articles published in the last 10 years in electronic database, 9 articles were included in the analysis, which analysed the role of the general practitioner in communicating with the parents of the child in palliative care.
Results: The deficiencies in the relationship between general practitioner and parents of children in terminal stages were based on time pressures, lack of knowledge and the emotional impact associated with such care.
The facilitators reported by both general practitioner and the families of the terminal children were: accessibility, time, commitment and listening. General practitioners emphasize the importance of respect, while parents want friendly communication based on honesty and the initiative to discuss issues at the end of their children lives.
The barriers reported by both general practitioners and parents were the difficulty of coping with strong demands and emotions, insufficient clarification of patients’ and parents’ problems, helplessness, too close or too distant relationship and insufficient anticipation of different scenarios.
Conclusions: This analysis suggests the need for a more proactive approach of family doctors in the practice of palliative care, taking into account a long-term holistic support and effective emotional support, along with the creation of a valuable therapeutic relationship.
Through these steps in the formation of a healthy relationship and good communication skills, general practitioner could solve both the physical and psychological, social and spiritual aspects of care.
Thus, it is not necessary to train communication skills, but to improve the quality of conversations.
Keywords: general practitioner, communication, parents, palliative care, children
Rezumat
Boala granulomatoasă cronică este o imunodeficiență primară a fagocitelor care se manifestă prin incapacitatea organismului de a lupta împotriva agenților patogeni bacterieni și fungici. Se caracterizează prin infecții recurente și complicații inflamatorii, cele mai frecvente fiind bolile inflamatorii intestinale. În ultimul deceniu s-au făcut progrese mari în privința managementului pacienților cu boală granulomatoasă cronică, crescând astfel speranța de viață și calitatea vieții acestor pacienți.
Cazul unei fetițe în vârstă de 5 ani, cu istoric de multiple infecții recurente, de multe ori complicate se prezintă la medicul de familie cu un tablou clinic de abdomen acut care prin evoluția lui ridică suspiciunea unei deficiențe imunitare înnăscute. Testul Burst confirmă diagnosticul de boală granulomatoasă cronică.
Diagnosticul de boală rară este de cele mai multe ori un diagnostic laborios, echipa multidisciplinară fiind esențială pentru stabilirea acestuia, pentru tratament și urmărire. Studiul acestui caz și a literaturii medicale dorește să sublinieze rolul medicului de familie în parcursul elucidării diagnosticului, și cu precădere în monitorizarea și educația copilului și a familiei. Identificarea și tratamentul cât mai precoce a oricărui episod infecțios, alături de toate măsurile profilactice posibile au potențialul de a crește speranța de viață și calitatea acesteia la pacientul cu boală granulomatoasă cronică.
Cuvinte cheie: boală granulomatoasă, infecții bacteriene recurente, medic de familie
Read more about Boala granulomatoasă la copil: boală rară în cabinetul medicului de familie …
Revista Română de Medicina Familiei Vol 6, Nr 1, Martie 2023 Romanian Journal of Family Medicine Vol 6, No 1, Martie 2023 EDITORIAL Conștientizarea și prevenirea incidentelor legate de siguranța pacienților în asistența primară Conf. univ. dr. Mira Florea ARTICOLE ORIGINALE Cercetare Efectele neoplazice ale alcoolului endogen în procesul de carcinogeneză a hepatocarcinomului Assoc. […]
Prejudiciile evitabile asociate asistenței medicale sunt o problemă a sistemelor de sănătate recunoscută la nivel internațional. Cercetările privind siguranța pacienților s-au concentrat mai mult pe mediile de îngrijire din spital si aceasta a condus la o mai mare conștientizare a frecvenței și cauzelor erorilor asociate îngrijirii medicale.
Cercetarea privind siguranța pacienților în asistența primară a fost mai lentă, deși profilul siguranței pacientului în asistența primară a furnizat in 2012 o platformă a Grupului de experți al OMS, “Safer Primary Care” catalizată de apelul Fundației Naționale pentru Siguranța Pacienților din SUA de a privi „dincolo de spitale, la întregul continuum de îngrijire” și de evaluarea Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică a poverii economice a îngrijirii primare și ambulatorie nesigure (1,2).
Experții mondiali ai Comisiei tehnice a OMS pentru asistență primară mai sigură au explorat baza de dovezi existente pentru siguranța asistenței medicale primare si au evidențiat că există lacune majore în dovezi și ca sunt necesare studii epidemiologice de înaltă calitate pentru a stabili povara îngrijirii primare nesigure (3). Incidentele de siguranță a pacienților din asistența medicală din spitale este mai vizibilă, dar având în vedere volumul mare de consultații ale pacienților care au loc în asistența medicală primară, potențialul impact al prejudiciului nu poate fi ignorat.
Spre deosebire de serviciile medicale furnizate in spitale, siguranța pacienților are caracteristici speciale în asistența medicală primară. Ele se referă la caracteristicile pacienților, relația lor cu profesioniștii medicali, incertitudinea diagnosticului, managementul prescrierilor la recomandarea unui număr mare de specialiști (polifarmacia), potențialul de „supraîncărcare cu informații”, diversitatea tipurilor de incidente și o cultură organizațională în schimbare continuă (4).
Tipurile de erori medicale sau probleme legate de siguranța pacienților găsite în asistența primară au fost relaționate cu lacunele de cunoștințe ale practicienilor sau „erori de proces” care decurg din abilități de comunicare, abilități clinice sau factori administrativi „de cabinet medical” (5).
Într-un studiu britanic publicat în 2021, au fost identificate cele mai frecvente trei tipuri de incidente legate de siguranța pacienților în asistența medicală primară: problemele de diagnostic au reprezentat 60,8% din incidente, urmate de probleme de prescripție 25,7% și trimiteri întârziate 10,8%. În marea majoritate a cazurilor, 79,7%, prejudiciul semnificativ ar fi putut fi identificat mai devreme sau prevenit dacă medicul de familie ar fi luat măsuri bazate pe ghiduri și protocoale terapeutice bazate pe dovezi (6).
Până în 2016, nu exista un sistem universal agreat pentru clasificarea severității vătămării în incidentele legate de siguranța pacienților în asistența primară și aceasta a făcut foarte dificilă compararea validă a datelor relevante din diferite țări (7).
Clasificarea internațională pentru siguranța pacienților a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) măsoară durata simptomelor, severitatea simptomelor și/sau nivelul de intervenție necesar pentru a gestiona prejudiciul. A fost dezvoltat un nou sistem bazat pe Clasificarea internațională a OMS pentru siguranța pacienților care ia în considerare nu numai spitalizarea și stresul psihologic, ci și așa-numitele neajunsuri și rezultate incerte. Acest lucru are potențialul de a fi aplicat la nivel internațional, în îngrijirea primară, pentru a îmbunătăți atât detectarea, cât și prevenirea incidentelor care provoacă prejudiciu pacienților (8).
Încrederea în siguranța în îngrijirea primară include, de asemenea, compasiune, comunicare și competență. În mod ideal, comunicarea ar trebui să fie un schimb de informații centrat pe pacient între pacienți, familii și alți specialiști medicali. Acest lucru ar trebui să abordeze probleme dincolo de acuratețea listelor de medicamente sau a informațiilor despre tratament, pentru a se alinia la obiectivele și preferințele pacienților și pentru a asigura furnizarea de informații clare și suficiente și accesul în timp util pentru nevoile de comunicare ale pacienților.
Dezvoltarea modelelor de îngrijire primară ar trebui să ia în considerare includerea acestor perspective pentru a îmbunătăți siguranța îngrijirii în practica medicală generală.
EDITORIAL
The awareness and prevention of patient safety incidents in primary care
Avoidable healthcare-associated harm is an internationally recognized issue of healthcare systems. Patient safety research has focused more on hospital care environments, and this has led to greater awareness of the frequency and causes of errors associated with medical care.
Patient safety research in primary care has been slower although the profile of patient safety in primary care was provided in 2012 a platform by the WHO’s Safer Primary Care Expert Group and catalyzed more recently by the US National Patient Safety Foundation’s call to look ‘beyond hospitals to the full care continuum’ and the OECD’s assessment of the economic burden of unsafe primary and ambulatory care (1,2).
Global experts from the WHO Technical Commission on Safer Primary Care explored the existing evidence base for the safety of primary care and highlighted that major evidence gaps exist and that high-quality epidemiological studies are needed to establish the burden of unsafe primary care (3). Patient safety incidents in hospital healthcare are more visible but given the high volume of patient consultations that take place in primary healthcare, the potential impact of harm cannot be ignored.
Unlike medical services provided in hospitals, patient safety has special characteristics in primary healthcare. They refer to the patient characteristics, relationships between health-care professionals and patients, uncertainty of the diagnosis, the management of multiple prescriptions on the recommendation of a large number of specialists (polypharmacy), the potential for „information overload”, wide diversity in the types of incidents and a continuously changing organizational culture (4).
The types of medical errors or patient safety issues found in primary care have been related to knowledge gaps in health care practitioners or “process errors” arising from communicative, clinical skills or administrative factors, “office processes” (5).
In a British study published in 2021, the three most common types of patient safety incidents in primary care were identified: diagnostic problems accounted for 60.8% of incidents, followed by prescription problems 25.7% and delayed referrals 10.8%. In the vast majority of cases, i.e. 79.7% the significant harm could have been identified earlier or prevented if the family physician had taken action based on guidelines and evidence-based therapeutic protocols (6).
Until 2016, there was no universally agreed system for classifying the severity of injury in patient safety incidents in primary care and this made it very difficult to validly compare relevant data from different countries (7).
The WHO’s International Patient Safety Classification measures the duration of symptoms, the severity of symptoms and/or the level of intervention required to manage the injury. A new system was developed based on the WHO Classification, which takes into account not only hospitalization and psychological stress, but also so-called shortcomings and uncertain outcomes. This has the potential to be applied internationally in primary care to improve both the detection and prevention of incidents of patient harm (8).
Confidence in safety in primary care also includes compassion, communication and competence. Ideally, communication should be a patient-centered exchange of information between patients, families, and other medical specialists. This should address issues beyond the accuracy of medication lists or treatment information, to align with patients’ goals and preferences, and to ensure the provision of clear and sufficient information and timely access for patients’ communication needs.
The development of primary care models should consider incorporating these perspectives to improve safety of care in general practice.
Bibliografie/References