Autor: RevMedFam

Viaţa sexuală şi stomele

Rezumat Viaţa sexuală a pacienților cu stome a fost puţin studiată în literatura de specialitate. Două tipuri de factori sunt implicaţi în deteriorarea activităţii sexuale postoperator: factorii psihologici care ţin în principal de felul în care însuşi pacientul îşi percepe imaginea de sine şi factorii fizici reprezentaţi de leziunile nervoase care pot să apară în […]

Placebo versus nocebo, necesar în practica zilnică

Efectul placebo nu oferă un remediu, ci doar o ameliorare subiectivă a simptomelor resimțite. Se spune că efectul nocebo produce un efect negativ bazat pe așteptări (pe baza credințelor). Nocebo este opusul placebo-ului sau, după cum spun unii experți, fratele rău al placebo-ului.

Poluarea de interior – factor de risc important pentru afecțiunile respiratorii

Rezumat

Incidența şi prevalenţa afecţiunilor respiratorii alergice şi nonalergice sunt în continuă creştere în ţările industrializate, ele fiind considerate adevărate „stigmate” ale civilizaţiei. “Factorii de mediu, cum ar fi poluarea atmosferică, contribuie, de asemenea, la un număr considerabil de decese: în România 7%, în UE 4%“ (1).

Ne-am propus să exemplificăm, printr-un studiu transversal, rolul pe care îl are poluarea de interior, pornind de la realitatea bine-cunoscută că tendinţa actuală este aceea de a creşte numărul orelor petrecute în spaţii închise.

Cuvinte cheie: poluare de interior, hiperreactivitate bronşică, self-chestionar, modificarea stării de sănătate

ORIGINAL ARTICLE

Research

Indoor polution – important risk factor for respiratory diseases

Abstract

The incidence and prevalence of allergic and non-allergic respiratory diseases are continuously increasing in industrialized countries, being considered true „stigmas” of civilization. „Environmental factors, such as air pollution, also contribute to a considerable number of deaths: in Romania 7%, EU: 4%” (1).

We present by a cross-sectional study, the role of indoor pollution, starting from the well-known fact, that the current trend is to increase the number of hours spent indoors.

Keywords: indoor pollution, bronchial hyperactivity, self-questionnaire, change in health status

Read more about Poluarea de interior – factor de risc important pentru afecțiunile respiratorii …

Leucemia acută mieloidă – managementul unei boli oncologice în medicina de familie

Rezumat

Leucemia acută mieloidă și patologia oncologică sunt dificil de diagnosticat și urmărit în  medicina de familie. Diagnosticul precoce, aderența la tratament, inclusiv consilierea psihologică a pacientului și a aparținătorilor acestuia pot fi atribuții ale medicului de familie. Acesta trebuie să recunoască timpuriu semnele de alarmă, să îndrume pacientul spre consultul de specialitate aferent, să consilieze pacientul și familia acestuia în vederea acceptării diagnosticului, aderenței la tratament și a îngrijirii paliative atunci când este cazul. În pregătirea medicului de familie, pe lângă noțiunile medicale necesare, e nevoie de instruire pentru comunicare și consiliere în situații dramatice ale pacientului și familiei acestuia. Cazul prezentat  dorește să evidențieze rolul medicului de familie în diferitele etape ale managementului pacientului oncologic în asistența medicală primară.

Cuvinte cheie: leucemie acută mieloidă, management oncologic medicina de familie

MEDICAL PRACTICE

Case presentation

Acute myeloid leukaemia – management of an oncological disease in family medicine

Abstract

Acute myeloid leukaemia and other oncological pathology are hard to diagnose and manage in family care practice. Early diagnosis, treatment adherence as well as patient and family counselling may be the responsibility of the family care practitioner. He/she must be able to early recognize the alarm symptoms, refer the patient to a specialist for further investigations and to counsel the patient and the family in order to accept the diagnosis, treatment adherence and palliative care if or when needed. In the family care practitioner’s training process, besides the medical notions that are required, counselling and communication in dramatic situation need to be considered. The case presented emphasises the role of the family care practitioner throughout different stages in the management of the oncologic patient in primary care.

Keywords: acute myeloid leukaemia, family medicine oncological management

Read more about Leucemia acută mieloidă – managementul unei boli oncologice în medicina de familie …

Vol. 5 – Nr. 4 – Decembrie 2022

Revista Română de Medicina Familiei Vol 5, Nr 4, Decembrie 2022 Romanian Journal of Family Medicine Vol 5, No 4, December 2022   EDITORIAL Managementul pacienților cu diabet zaharat tip 2 cu deficiențe cognitive în asistența primară Conf. univ. dr. Mira Florea ARTICOLE ORIGINALE Cercetare Eficacitatea, siguranța și tolerabilitatea mirabegron la pacienții cu vârsta ≥65 […]

Managementul pacienților cu diabet zaharat tip 2 cu deficiențe cognitive în asistența primară

Prevalența la nivel mondial a demenței la persoanele cu vârsta peste 60 de ani este de 6-7%, cu variații limitate între diferitele regiuni ale lumii (1). La pacienții cu diabet, prevalența demenței și a deficienței cognitive combinate a fost de 13,1% pentru cei cu vârsta cuprinsă între 65-74 de ani și de 24,2% pentru cei cu vârsta de 75 de ani și peste (2). Studii recente au raportat că pacienții cu diabet zaharat de tip 2 (DZT2) au o incidență mai mare a declinului cognitiv și a bolii Alzheimer (AD) (3,4). DZT2 poate fi asociat cu o scădere accelerată a vitezei de procesare, a funcției executive și a pierderii memoriei (5).

Schimbări semnificative la pacienții de vârstă mijlocie cu DZT2 au fost găsite la neuroimagistică, imagistica prin rezonanță magnetică cerebrală (RMN): reduceri ale grosimii corticale, scăderea valorilor de centralitate a gradului și conectivitate funcțională mai scăzută în hipocampul bilateral și girusul parahipocampal, lobul frontal stâng. Deși atât persoanele cu diabet zaharat, cât și medicii lor sunt din ce în ce mai conștienți de disfuncția cognitivă în legătură cu diabetul, această conștientizare este încă în decalaj față de alte complicații ale diabetului (6).

Ghidurile privind îngrijirea medicală în diabet se adresează din ce în ce mai mult deficiențelor cognitive (CI) ca complicații cronice ale diabetului (7–10). Deficiența cognitivă ușoară (MCI) este definită ca simptome cognitive cu rezultate anormale obiective ale testelor în unul sau mai multe domenii ale testării cognitive formale. Distincția față de demență este că în MCI, deficitele cognitive nu ar trebui (sau doar minim) să interfereze cu activitățile instrumentale ale vieții de zi cu zi. Pacienții cu diabet zaharat cu MCI au un risc crescut de demență, deși cei cu MCI dar fără diabet zaharat nu vor progresa spre demență (11).

Profesioniștii din domeniul sănătății au uneori dificultăți în abordarea disfuncției cognitive, deoarece complicațiile diabetului și pacienții cu diabet zaharat cu deficiențe cognitive se confruntă cu dificultăți în gestionarea diabetului la domiciliu. Screening-ul deficiențelor cognitive trebuie să fie efectuat de către medicul generalist la pacienții de vârstă mijlocie cu DZT2 înainte de apariția leziunilor cerebrale ireversibile.

Deficiența cognitivă predispune la complicații legate de tratamentul diabetului zaharat, cum ar fi episoadele acute severe de hipoglicemie sau hiperglicemie (12). Deoarece episoadele hipoglicemice sau hiperglicemice favorizează viitoarele tulburări cognitive, ghidurile recomandă adaptarea terapiei diabetului pentru a preveni episoadele hipoglicemice ulterioare la persoanele cu vârsta peste 60-65 de ani (10). Mai mult, s-a stabilit că, în comparație cu persoanele cu diabet și cogniție intactă, cei cu deficiențe cognitive prezintă un risc crescut de evenimente cardiovasculare majore și deces (12).

La pacienții cu diabet zaharat cu MCI, ar trebui recomandate regimuri de tratament fezabile și sigure. Pentru cei cu MCI sau demență, se recomandă simplificarea planurilor de tratament și adaptarea țintelor glicemice.

Conform Standardelor Asociației Americane de Diabet de îngrijire medicală în diabet-2019 pentru cei cu CI sau dependență funcțională, se recomandă obiective glicemice mai puțin stricte (HbA1c <8,0-8,5%) (7). Societatea Japoneză de Diabet a recomandat în 2016 persoanelor cu MCI care utilizează insulină HbA1c <8,0%, limită inferioară 7,0% (8). Ghidurile de practică clinică ale Societății Endocrine au recomandat în 2019 să se repete la fiecare 2-3 ani după un rezultat normal al testului de screening pentru pacienții fără plângeri cognitive sau să se repete la 1 an după un rezultat normal al testului limită (9), pentru recunoașterea precoce a deficitelor cognitive și personalizarea managementul diabetului în asistența primară.

Management of type 2 diabetes patients with cognitive impairements in primary care
Associate professor Mira Florea MD, PhD, Chairman of Editorial Board of Romanian Journal of Family Medicine
The worldwide prevalence of dementia in people older than 60 years is 6–7%, with limited variation between different regions in the world (1). In diabetes patients, the prevalence of dementia and cognitive impairment combined is 13.1% for those aged 65–74 years and 24.2% for those aged 75 years and older (2).Recent studies report that patients with type 2 diabetes mellitus (T2DM) have a higher incidence of cognitive decline and Alzheimer’s disease (3,4). T2DM may be associated with an accelerated decrease in the speed of processing executive function and the loss of memory (5).

Significant changes in middle-aged patients with T2DM were found on neuroimaging, brain magnetic resonance imaging (MRI): cortical thickness reductions, decreased degree centrality values and lower functional connectivity in the bilateral hippocampus and par hippocampal gyrus, left frontal lobe. Although both individuals with diabetes and their physicians are increasingly aware of cognitive dysfunction in relation to diabetes, this awareness still lags that of other diabetes complications (6).

Professional guidelines on medical care in diabetes increasingly address cognitive impairments (CI) as diabetes chronic complication (7–10). Mild cognitive impairment (MCI) is defined as cognitive symptoms with objective abnormal test results in one or more domains on formal cognitive testing. The distinction from dementia is that in MCI, the cognitive deficits should not (or only minimally) interfere with instrumental activities of daily living. Diabetes patients with MCI have an increased risk of dementia, while those having MCI but not diabetes will not progress to dementia (11).

Healthcare professionals have sometimes difficulties addressing cognitive dysfunction as diabetes complication and diabetes patients with CI are facing difficulties in managing diabetes at home. Cognitive impairments screening needs to be made by the general practitioner in middle-aged patients with T2DM before irreversible brain damage occurs.

Cognitive impairment predisposes to diabetes treatment-related complications, such as acute severe hypo- or hyperglycaemic episodes (12). As hypo- or hyperglycaemic episodes favour future cognitive impairment, the guidelines advice tailoring diabetes therapy to prevent further hypoglycaemic episodes in individuals over the age of 60–65 years (10). Moreover, it has been established that, compared with people with diabetes and intact cognition, those with cognitive impairment are at increased risk of major cardiovascular events and death (12).

In diabetes patients with CI, diabetes treatment regimens that are feasible and safe should be recommended.  For those with MCI or dementia, simplifying treatment plans and tailoring glycaemic targets are suggested.

According to American Diabetes Association Standards of medical care in diabetes for those with CI or functional dependence it is recommended less stringent glycaemic goals (HbA1c <8,0-8,5%) (7).

The Japan Diabetes Society recommended in 2016 for individuals with MCI using insulin HbA1c <8,0%, lower limit 7,0% (8).

The clinical practice guidelines of Endocrine Society recommended in 2019 to repeat every 2-to3 years after a normal screening test result for patients without cognitive complaints or repeat 1 year after a borderline normal test result (9), for early recognition of cognitive deficits and personalizing diabetes management in primary care.

 Bibliografie/References

  1. Alzheimer’s Disease International. World Alzheimer report 2015: the global impact of dementia. Available from: https://www.alz.co.uk/research/world-report-2015. [Accessed 20th November 2022].
  2. Feil DG, Rajan M, Soroka O, Tseng CL, Miller DR, Pogach LM. Risk of hypoglycemia in older veterans with dementia and cognitive impairment: implications for practice and policy. J Am Geriatr Soc. 2011;59(12):2263–2272. Available from: doi: 10.1111/j.1532-5415.2011.03726.x.
  3. Silva MVF, Loures CDMG, Alves LCV, de Souza LC, Borges KBG, Carvalho MDG. Alzheimer’s disease: risk factors and potentially protective measures. J Biomed Sci. 2019;26:1. Available from: 10.1186/s12929-019-0524-y.
  4. Wu C, Ouk M, Wong YY, Anita NZ, Edwards JD, Yang P, et al. Relationships between memory decline and the use of metformin or DPP4 inhibitors in people with type 2 diabetes with normal cognition or Alzheimer’s disease, and the role APOE carrier status. Alzheimer’s & Dementia. 2020;16:1663–73. Available from: 10.1002/alz.12161.
  5. Biessels GJ, Nobili F, Teunissen CE, Simó R, Scheltens P. Understanding multifactorial brain changes in type 2 diabetes: a biomarker perspective. Lancet Neurol. 2020;19:699–710. Availabl3 from: 10.1016/S1474-4422(20)30139-3.
  6. Dolan C, Glynn R, Griffin S, et al. Brain complications of diabetes mellitus: a cross-sectional study of awareness among individuals with diabetes and the general population in Ireland. Diabet Med. 2018;35(7):871–879. Available from: doi: 10.1111/dme.13639.
  7. American Diabetes Association Standards of medical care in diabetes-2019: section 12. Older adults. Diabetes Care. 2019;42(Supplement 1):S139–S147. Available from: doi: 10.2337/dc19-S012.
  8. Japan Diabetes Society (JDS)/Japan Geriatrics Society (JGS) Joint Committee on Improving Care for Elderly Patients with Diabetes Committee report: glycemic targets for elderly patients with diabetes. J Diabetes Investig. 2017;8:126–128. Available from: doi: 10.1111/jdi.12599.
  9. LeRoith D, Biessels GJ, Braithwaite SS, et al. Treatment of diabetes in older adults: an Endocrine Society clinical practice guideline. J Clin Endocrinol Metab. 2019;104(5):1520–1574. Available from: doi: 10.1210/jc.2019-00198.
  10. Biessels GJ, Whitmer RA. Cognitive dysfunction in diabetes: how to implement emerging guidelines. 2020 Jan;63(1):3-9. Available from: doi: 10.1007/s00125-019-04977-9. Epub 2019 Aug 16. PMID: 31420699; PMCID: PMC6890615.
  11. Chen Y, Pan Y, Kang S, Lu J, Tan X, Liang Y, et al. Identifying type 2 diabetic brains by investigating disease-related structural changes in magnetic resonance imaging. Front Neurosci. 2021;15:728874. Available from: 10.3389/fnins.2021.728874.
  12. Tolle KA, Rahman-Filipiak AM, Hale AC, Kitchen AK, Spencer RJ. Grooved Pegboard Test as a measure of executive functioning. Appl Neuropsychol Adult. 2020;27:414–20. Available from: 10.1080/23279095.2018.1559165.

Read more about Managementul pacienților cu diabet zaharat tip 2 cu deficiențe cognitive în asistența primară …

Eficacitatea, siguranța și tolerabilitatea mirabegron la pacienții cu vârsta ≥65 de ani cu sindrom de vezică hiperactivă umedă: un studiu de fază IV, dublu-orb, randomizat, controlat cu placebo (PILLAR)

COMENTARIU

Sindromul de vezică hiperactivă este extrem de frecvent întâlnită în practica urologică curentă, însoțită sau nu de incontinență urinară de imperiozitate (cca o treime din pacienți), arată incidență cu o creștere semnificativă odată cu înaintarea în vârstă (45% la pacienții cu vârsta peste 65 de ani). Îmbătrânirea vezicii duce la modificări structurale în detrusor, restructurarea fibrelor de colagen conduce la pierderea elasticității detrusoriene, iar scăderea controlului neural, precum modificările cerebrale, pot cauza sau contribui la simptomele hiperactivității. În cazul paciențiilor în vârstă, cei cu boli asociate, terapie medicamentoasă multiplă, calitatea vieții este major afectată, apar stări depresive, și de multe ori asistăm la declinul capacității cognitive. Astfel tratamentul pacienților în vârstă, a celor fragili cu sindrom de vezică hiperactivă cu sau fără pierderi involuntare, imperioase de urină trebuie să fie personalizat, eficient și să aibe efecte secundare cât mai reduse, să fie bine tolerat și să nu modifice funcția cognitivă.

Pe lângă modificarea stilului de viață, scăderea din greutate, combaterea sedentarismului, o viață mai activă, reeducarea planșeului pelvin și trainingul vezicii, stimularea electromagnetică intravaginală etc., dispunem de multiple variante de terapie medicamentoasă cum ar fi antimuscarinicele, care acționeză pe receptorii muscarinici din uroteliu, suburoteliu și detrusor, cu efecte adverse : cardiace, cognitive, prelungirea intervalului QT, nu se pot administra la pacienți cu glaucom cu unghi închis, miastenia gravis, colită ulcerativă, megacolon toxic, sau obstrucție intestinală. Necesită ajustarea dozelor la vârstnici.

O altă variantă terapeutică reprezintă agoniștii de receptori β3 adrenergici (Mirabegron) care acționează prin sistemul nervos simpatic, produc relaxarea vezicii urinare, cresc capacitatea vezicală, scad numărul micțiunilor, fără să afecteze reziduul micțional.

Studiul Pillar, extrem de important, pentru că este primul cu design prospectiv până în prezent care a evaluat eficacitatea tratamentului cu un agonist de receptor β3, la pacienții în vârstă (peste 65 de ani) cu un procent semnificativ de participanți având peste 75 de ani.

Acest studiu de fază IV, a demonstrat îmbunătățiri semnificative statistic în cazul administrării Mirabegronului versus placebo, atât din punct de vedere al reducerii numărului de micțiuni, a episoadelor de incontinență/24 ore precum și al creșterii volumului mediu evacuat.

Mirabegron-ul a fost bine tolerat, efectele adverse au fost cele cunoscute ale medicamentului, dar cel mai important lucru a fost faptul că nu au existat dovezi de modificare a funcției cognitive măsurate prin MoCA, pe parcursul celor 12 săptămâni.

Publicarea comentariului a fost susținută de departamentul medical al companiei Astellas Pharma SRL.

ARTICOL

Abstract

Context: Majoritatea pacienților cu sindrom de vezică hiperactivă (VHA) au vârsta >65 de ani. Nu a fost realizat până în prezent niciun studiu cu design prospectiv care să evalueze eficacitatea tratamentului cu mirabegron, un agonist al receptorilor beta 3-adrenergici, în mod special la acest grup de vârstă.

Obiectiv: Un studiu de fază IV care compară mirabegron în doză flexibilă cu placebo, la pacienții vârstnici cu VHA și imperiozitate micțională cu incontinență.

Design, condiții de studiu și participanți: Pacienți tratați în ambulatoriu, cu vârsta ≥65 de ani, cu VHA ≥3 luni.

Intervenție: După o perioadă de inducție cu placebo de 2 săptămâni, pacienții cu cel puțin un episod de incontinență, cel puțin 3 episoade de imperiozitate micțională și o medie de cel puțin 8 micțiuni/24 de ore au fost randomizați în raport 1:1 în regim dublu-orb cu mirabegron 25 mg/zi sau placebo corespunzător, pe o perioadă de 12 săptămâni. După săptămâna 4 sau 8, doza a putut fi crescută la mirabegron 50 mg/zi sau placebo corespunzător, în funcție de decizia pacientului şi a investigatorului.

Măsurile de evaluare a rezultatelor și analiza statistică: Obiective co-primare: modificarea numărului mediu de micțiuni/24 de ore și a numărului mediu de episoade de incontinență/24 de ore la finalul tratamentului (EOT) față de momentul inițial. Obiective secundare: modificarea volumului mediu evacuat/micțiune, a numărului mediu de episoade de imperiozitate micțională/24 de ore și a numărului mediu de episoade de incontinență prin imperiozitate micțională/24 de ore la EOT față de momentul inițial. Analiza covarianței (ANCOVA) a fost utilizată pentru evaluarea numărului mediu de micțiuni/24 de ore, a volumului mediu evacuat/micțiune și a numărului mediu de episoade de imperiozitate micțională/24 de ore. Metoda ANCOVA stratificată cu aplicarea testelor de ierarhizare a fost utilizată pentru evaluarea numărului mediu de episoade de incontinență/24 de ore și a numărului mediu de episoade de incontinență prin imperiozitate micțională/24 de ore.

Rezultate și limitări: Au fost observate îmbunătățiri semnificative statistic în cazul administrării de mirabegron versus placebo în ceea ce privește modificarea numărului mediu de micțiuni/24 de ore, a numărului mediu de episoade de incontinență/24 de ore, a volumului mediu evacuat/micțiune, a numărului mediu de episoade de imperiozitate micțională/24 de ore și a numărului mediu de episoade de incontinență prin imperiozitate micțională cu incontinență/24 de ore la EOT față de momentul inițial. Profilul de siguranță și tolerabilitate a fost concordant cu profilul de siguranță cunoscut al mirabegron.

Concluzii: Eficacitatea, siguranța și tolerabilitatea mirabegron pe parcursul a 12 săptămâni au fost confirmate la pacienții cu vârsta ≥65 ani cu VHA și incontinență urinară.

Sumar pentru pacienți: Am evaluat efectul tratamentului cu mirabegron comparat cu placebo la pacienții cu vârsta ≥65 de ani, cu sindrom de vezică hiperactivă și incontinență. Mirabegron a ameliorat simptomele de vezică hiperactivă comparativ cu placebo. Efectele adverse au fost similare cu cele deja cunoscute pentru mirabegron.

Cuvinte cheie: vârstnic, studiu clinic de fază IV, cogniție, simptome de tract urinar inferior, vezică urinară, sindrom de vezică hiperactivă

Read more about Eficacitatea, siguranța și tolerabilitatea mirabegron la pacienții cu vârsta ≥65 de ani cu sindrom de vezică hiperactivă umedă: un studiu de fază IV, dublu-orb, randomizat, controlat cu placebo (PILLAR) …

Vulnerabilitatea vârstnicului în contextul pandemiei cu COVID-19

Identificarea persoanelor în vârstă și înțelegerea cauzelor și consecințelor vulnerabilității acestora este o preocupare umană și o sarcină a politicii de sănătate și socială. Sănătatea și autonomia pot fi considerate principalele criterii obiective ale vulnerabilității generale, din care pot rezulta alte criterii secundare precum alimentația, îngrijirea medicală, securitatea fizică și economică.