Rezumat
Ticurile reprezintă mișcări bruște, rapide, recurente, non-ritmice, stereotipice, fără o direcție precedate de o nevoie intensă/de un impuls sau vocalizări ce pot fi suprimate până la un anumit punct. Ticurile pot fi fiziologice sau patologice, principalele tulburări de ticuri patologice fiind reprezentate de: sindromul Tourette, tulburarea persistentă (cronică) de tic motor sau vocal, tulburarea de tic motor sau vocal provizorie/tranzitorie. Ticurile prezintă manifestări motorii (care pot fi simple sau complexe) și non-motorii (senzoriale și comportamentale).
Diagnosticul ticurilor se realizează pe baza a 4 criterii: prezența ticurilor motorii și/sau fonice, durata ticurilor, vârsta la debut și absența unei alte cauze secundare precum o altă patologie sau uzul de medicamente.
Tratamentul tulburărilor de ticuri include psihoterapia comportamentală sau, în cazurile ce nu răspund la aceasta, terapia farmacologică, realizată cel mai frecvent cu medicamente din clasa agoniștilor dopaminergici. Ca screening inițial, se pot utiliza diverse chestionare în vederea evaluării aspectelor ce țin de neurodezvoltare, aspectelor comportamentale și socioemoționale. În evaluarea ticurilor, cel mai util chestionar este Yale Global Tic Severity Scale (YGTSS) recomandat pentru aplicare și în practica medicului de familie.
Medicul de familie ocupă un rol important în gestionarea pacienților cu ticuri, fiind responsabil de evaluarea pacientului și de consilierea familiei. Evaluarea pacientului pediatric cu ticuri este una complexă și presupune comunicare multidisciplinară între neurologi pediatrici, psihiatri pediatrici și psihologi, medici de familie, pediatri și personal non-medical, cum ar fi personalul școlar.
Cuvinte-cheie: ticuri, sindrom Tourette, screening ticuri, medicină de familie
MEDICAL PRACTICE
Narrative review
Tics in children: the family doctor’s approach
Abstract
Tics are sudden, fast, recurrent, non-rhythmic, stereotyped, non-goal-directed movements preceded by an urge/impulse or vocalizations which can be voluntarily suppressed to a certain extent. Tics can be physiological or pathological; the main tic disorders represented by Tourette’s syndrome are persistent (chronic) motor or vocal tic disorder and provisional/transient motor or vocal tic disorder. Tics could be motor (simple or complex) and non-motor (sensory and behavioral) symptoms.
The diagnosis of tics is sustained through 4 criteria: the presence of motor and/or phonic, the length of tics, the age at the onset, and the absence of other secondary causes, i.e., another pathology or drug use.
The treatment of tic disorders includes behavioral psychotherapy or, in unresponsive cases, pharmacotherapy, most often done with dopamine agonist drugs. In the case of initial screening, multiple questionnaires can be used to evaluate neurodevelopmental, behavioral, and socioemotional aspects. In tic assessment, the most useful questionnaire is Yale Global Tic Severity Scale (YGTSS), which can be utilized in a general practitioner’s office as well.
The general practitioner holds a key role in managing patients with tics and being responsible for family counseling, too. In addition, patients need a complex evaluation that implies multidisciplinary communication between pediatric neurologists, child and adolescent psychiatrists, psychologists, general practitioners, pediatricians, and non-medical personnel, for instance, school staff.
Keywords: tics, Tourette’s syndrome, screening tics, family medicine
