RevMedFam – Pagina 2 – Revista Română de Medicina Familiei

Influenţa stress-ului oxidativ asupra cardiomiocitelor în insuficienţa cardiacă congestivă indusă prin ischemie miocardică ateromatoasă

Rezumat

În baza datelor din literatura de specialitate consultată, referitoare la modul în care stress-ul oxidativ intervine în patogenia insuficienței cardiace congestive (ICC), prezenta lucrare sintetizează modul în care este redusă masa miocardică contractilă, componenta patogenică principală a deficitului de pompă aspiro-respingătoare a inimii. Reducerea contractilităţii miocardului, în condiţii de stress oxidativ indus ischemic recunoaşte un dublu mecanim: exacerbarea procesului de moarte prematură a cardiomiocitelor (prin necroză şi apoptoză) şi alterarea calitativă a organitelor cardiomiocitelor care supravieţuiesc stress-ului oxidativ existent în miocard şi care funcţional sunt suprasolicitate. Dintre cele două modalităţi de afectare numerică a cardiomiocite-lor este prezentat mecanismul apoptozei induse prematur şi la cote crescute.

Cuvinte cheie: insuficienţă cardiacă, stress oxidativ, apoptoză, cardiomiocite, caspase

MEDICAL PRACTICE

Review

Influence of oxidative stress on cardiomyocytes in congestive heart failure induced by atheromatous myocardial ischemia

Abstract

Based on the data from the consulted specialized literature, regarding the way in which oxidative stress intervenes in the pathogenesis of congestive heart failure (CHF), the paper presentation synthesizes the way in which the myocardial contractile mass is reduced, the main pathogenic component of the heart’s suction-repulsion pump deficiency. The reduction of myocardial contractility, under conditions of ischemic-induced oxidative stress recognizes a double mechanism: the exacerbation of the premature death process of cardiomyocytes (through necrosis and apoptosis) and the qualitative alteration of cardiomyocyte organelles that survive oxidative stress in the myocardium and that are functionally overloaded. Among the two ways of numerical damage to cardiomyocytes, the mechanism of apoptosis induced prematurely and at elevated levels is presented.

Keywords: heart failure, oxidative stress, apoptosis, cardiomyocytes, caspases

Evaluarea sugarului cu aspect genital atipic: tulburări de dezvoltare sexuală

Rezumat

Introducere: Tulburările de dezvoltare sexuală reprezintă un grup heterogen de afecțiuni congenitale caracterizate prin dezvoltarea atipică a sexului cromozomial, gonadal și anatomic. Termenul a fost introdus pentru a înlocui denumiri considerate stigmatizante, precum „hermafrodit” sau „pseudohermafrodit”, însă definiția rămâne încă dezbătută în comunitatea medicală și în grupurile de suport ale pacienților, fiind considerat un termen prea general.

Metodă: S-a realizat o analiză narativă a literaturii de specialitate privind aspectele genitale atipice la nou-născuți, punând accentul pe criteriile de diagnostic, mecanismele fiziopatologice și abordarea strategiilor clinice actuale în medicina de familie. Au fost analizate datele din ghidurile internaționale și din publicațiile recente referitoare la abordarea clinică și multidisciplinară a acestei afecțiuni.

Rezultate: Dezvoltarea sexuală normală începe încă din perioada embrionară, este controlată de factori genetici și hormonali, iar până în săptămâna a șaptea de sarcină, gonadele nu dobândesc caracteristici morfologice specifice pentru sexul feminin sau masculin. Gena SRY, localizată pe cromozomul Y, are rolul principal în determinarea sexului masculin, iar dintre hormonii cu rol esențial în acest proces se numără testosteronul, dihidrotestosteronul și hormonul anti-müllerian. Orice perturbare a acestor procese poate determina apariția unor atipii de dezvoltare ale organelor genitale interne și externe.

Cele mai frecvente cauze ale tulburărilor de dezvoltare sexuală sunt hiperplazia adrenală congenitală prin deficit de 21-hidroxilază, sindromul de insensibilitate la androgeni și mozaicismul cromozomial sexual. Manifestările clinice sunt variate și includ hipospadias sever, curbatura severă a penisului, scrotul fuzionat cu prepuțul, incapacitatea de a palpa testiculele bilateral, clitoromegalie sau fuziunea posterioară a labiilor mari. Uneori, atipiile genitale clinice sunt modificate discret, ceea ce face diagnosticul mai dificil.

Discuții: Evaluarea sugarului trebuie realizată precoce și include istoricul familial și al sarcinii, examen clinic atent, ecografie abdomino-pelvină și investigații hormonale și genetice. În cabinetul medicului de familie, accentul se pune pe examenul clinic, care presupune evaluarea dimensiunilor clitorofalusului, poziției gonadelor și raportului anogenital, precum și aprecierea gradului de virilizare prin scale standardizate.

Concluzie: Diagnosticul și managementul tulburărilor de dezvoltare sexuală necesită o abordare multidisciplinară. Identificarea rapidă a cauzelor și comunicarea empatică cu familia sunt esențiale atât pentru prevenirea complicațiilor medicale, cât și pentru reducerea impactului psihologic asupra pacientului și familiei sale.

Cuvinte cheie : tulburări de dezvoltare sexuală, gena SRY, hiperplazia adrenală congenitală, atipii de dezvoltare

MEDICAL PRACTICE

Narrative review

Evaluation of the infant with atypical genital appearance: disorders of sexual development

Abstract

Introduction: Differences of sex development represent a heterogeneous group of congenital conditions characterized by atypical development of chromosomal, gonadal, and anatomical sex. The term was introduced to replace terms considered stigmatizing, such as “hermaphrodite” or “pseudo hermaphrodite,” but the definition remains debated within the medical community and patient support groups, as it is considered too general.

Method: A narrative review of the literature on atypical genitalia in newborns was conducted, focusing on diagnostic criteria, pathophysiological mechanisms, and current clinical management strategies in family medicine. Data from international guidelines and recent publications regarding the clinical and multidisciplinary management of this condition were analyzed.

Results: Normal sexual development begins as early as the embryonic period and is controlled by genetic and hormonal factors; by the seventh week of pregnancy, the gonads have not yet acquired morphological characteristics specific to the female or male sex. The SRY gene, located on the Y chromosome, plays the primary role in determining male sex, and among the hormones essential to this process are testosterone, dihydrotestosterone, and anti-Müllerian hormone. Any disruption of these processes can lead to developmental abnormalities of the internal and external genitalia.

The most common causes of disorders of sexual development are congenital adrenal hyperplasia due to 21-hydroxylase deficiency, androgen insensitivity syndrome, and sex chromosome mosaicism. Clinical manifestations are varied and include severe hypospadias, severe penile curvature, a scrotum fused to the foreskin, inability to palpate the testes bilaterally, clitoromegaly, or posterior fusion of the labia majora. Sometimes, clinical genital abnormalities are subtle, which makes diagnosis more difficult.

Discussion: The infant’s evaluation should be performed early and includes a family and pregnancy history, a careful clinical examination, an abdominal-pelvic ultrasound, and hormonal and genetic testing. In the family physician’s office, the focus is on the clinical examination, which involves assessing the size of the clitoris, the position of the gonads, and the anogenital ratio, as well as evaluating the degree of virilization using standardized scales.

Conclusion: The diagnosis and management of disorders of sexual development require a multidisciplinary approach. Rapid identification of causes and empathetic communication with the family are essential for both preventing medical complications and reducing the psychological impact on the patient and their family.

Keywords: differences of sex development, SRY gene, congenital adrenal hyperplasia, atypical developmental

Zona zoster la copil cu expunere intrauterină la virusul varicelo-zosterian: prezentare de caz

Rezumat

Herpesul zoster la copil reprezintă o entitate rară, în special la pacientul imunocompetent. Expunerea intrauterină la virusul varicelo-zosterian este descrisă ca posibil factor favorizant pentru reactivarea virală ulterioară. Prezentăm cazul unui copil în vârstă de 6 ani, fără antecedente patologice semnificative, nevaccinat anti-varicelic, cu istoric matern de varicelă în timpul sarcinii. Debutul a fost cu febră și erupție veziculoasă unilaterală la nivelul dermatomului lombar stâng, fără durere asociată. Inițial s-a recomandat exclusiv tratament topic, ulterior fiind inițiat tratament antiviral cu Aciclovir în contextul persistenței febrei și agravării leziunilor cutanate. Pacientul a fost reevaluat în cabinetul medicului de familie, unde examenul clinic nu a susținut suspiciunea unei suprainfecții bacteriene. Evoluția sub tratament antiviral și simptomatic a fost favorabilă. Având în vedere apariția herpesului zoster la un copil aparent imunocompetent, s-au recomandat investigații biologice suplimentare și evaluare pediatrică pentru excluderea unei patologii subiacente. Cazul evidențiază importanța anamnezei complete, inclusiv a antecedentelor materne din timpul sarcinii, în orientarea diagnosticului de herpes zoster pediatric. Reevaluarea clinică periodică și individualizarea conduitei terapeutice au un rol esențial în practica medicului de familie.

Cuvinte cheie: herpes zoster, varicela maternă, infecție congenitală

MEDICAL PRACTICE

Case presentation

Herpes Zoster in a child with intrauterine Varicella-Zoster virus exposure: a case report

Abstract

Herpes zoster in children is a rare condition, especially in immunocompetent patients. Intrauterine exposure to varicella-zoster virus has been described as a possible predisposing factor for later viral reactivation. We present the case of a 6-year-old child with no significant medical history, unvaccinated against varicella, whose mother had varicella during pregnancy. The disease onset was characterized by fever and a unilateral vesicular eruption involving the left lumbar dermatome, without associated pain. Initially, only topical treatment was recommended, while antiviral therapy with Acyclovir started later due to persistent fever and worsening skin lesions. The patient was subsequently reevaluated in the family physician’s office, where the clinical examination did not support bacterial superinfection. The evolution under antiviral and symptomatic treatment was favorable. Considering the occurrence of herpes zoster in an apparently immunocompetent child, additional laboratory investigations and pediatric evaluation were recommended to exclude an underlying condition. This case highlights the importance of thorough medical history taking, including maternal history during pregnancy, in the diagnostic approach to pediatric herpes zoster. Periodic clinical reassessment and individualized therapeutic management play an essential role in family medicine practice.

Keywords: herpes zoster, maternal varicella, congenital varicella infection

Deficitul de fier în sarcină

Deficitul de fier reprezintă starea în care organismul nu dispune de suficiente rezerve de fier pentru a satisface necesarul fiziologic. Lipsa fierului, însoțită sau nu de anemie, este o situație frecvent întâlnită în timpul sarcinii, cu consecințe asupra sănătății mamei și a fătului, contribuind la creșterea morbidității și mortalității materne, precum și a celei perinatale (1).

Paraclinic, deficitul de fier se definește ca o valoare a feritinei serice sub 30 ng/ml în cazurile severe (în cele moderate, valorile feritinei sunt cuprinse între 30 și 100 ng/ml) sau o valoare a feritinei sub 50 ng/ml în asociere cu un coeficient de saturație al transferinei mai mare de 20% (2).

Interacțiunea între rațiune și sensibilitate – opinia unui medic, partea 1

Rezumat

Medicul scriitor se află la intersecția dintre rațiune și sensibilitate. Pe de o parte, el este format din spiritul științific, rațional, obișnuit să analizeze simptome, să pună diagnostice și să caute soluții concrete. Pe de altă parte, spiritul literar, în special scrisul, îi permite să exploreze dimensiunea subiectivă a existenței și să pătrundă în profunzimea sufletului omenesc. Literatura devine, pentru medic, o formă de eliberare, un mod de a da sens experiențelor limită cu care se confruntă zilnic. Prin intermediul creației literare, suferința nu mai este doar o realitate crudă, ci se transformă într-un mijloc de cunoaștere, de autocunoaștere și de reflecție. Prima parte se referă la exemple de medici scriitori care s-au născut, au trăit, au profesat medicina și au scris literatură în perioada antebelică și interbelică, adică perioada cuprinsă aproximativ între anii 1850–1939.

Cuvinte cheie: medic, scriitor, medicină, literatură

FROM DOCTORS WITH THE GIFT OF WRITING

The interaction between reason and sensitivity – a doctor’s opinion, part 1

Abstract

The physician-writer stands at the intersection of reason and sensitivity. On the one hand, he is shaped by a scientific, rational mind, accustomed to analyzing symptoms, formulating diagnoses, and seeking concrete solutions. On the other hand, the literary spirit, particularly writing, allows him to explore the subjective dimension of existence and to delve into the depths of the human soul. For the physician, literature becomes a form of liberation, a way to make sense of the extreme experiences he faces daily. Through literary creation, suffering is no longer merely a harsh reality, but becomes a mean of knowledge, self-knowledge, and reflection. The first part of this article focuses on examples of physician-writers who were born, lived, practiced medicine, and wrote literature during the pre-war and interwar periods that is, roughly spanning 1850–1939.

Keywords: reason, sensitivity, physician-writers, pre-war and inter-war

Medici celebri în perioada napoleoniană – partea aIX-a: Philippe Jean Pelletan, Jean Joseph Sue Fiul și Nicolas Heurteloup, trei chirurgi excepționali ai perioadei napoleoniene

Rezumat

Philippe Jean Pelletan, Jean Joseph Sue Fiul și Nicolas Heurteloup au fost 3 medici excepționali, 3 chirurgi remarcabili ai Perioadei Napoleoniene. Practic, aceste 3 mari personalități ale lumii medicale franceze au revoluționat practica chirurgicală din primele două decenii ale secolului XIX. Astfel, în acest material ne-am propus să prezentăm 3 biografii foarte succinte ale celor 3 chirurgi excepționali ai Perioadei Napoleoniene anterior amintiți.

Cuvinte cheie: Philippe Jean Pelletan, Jean Joseph Sue Fiul și Nicolas Heurteloup, chirurgi, Perioadă Napoleoniană

HISTORY OF MEDICINE

Famous physicians in the Napoleonic era – part IX

Philippe Jean Pelletan, Jean Joseph Sue (son) and Nicolas Heurteloup, three exceptional surgeons of the Napoleonic era

Abstract

Philippe Jean Pelletan, Jean Joseph Sue the Younger, and Nicolas Heurteloup were three exceptional physicians and remarkable surgeons of the Napoleonic era. In fact, these three great figures of the French medical world revolutionized surgical practice in the first two decades of the 19th century. In this material we aim to present three very brief biographies of the aforementioned exceptional surgeons in the Napoleonic Era.

Keywords: Philippe Jean Pelletan, Jean Joseph Sue the Younger, and Nicolas Heurteloup, surgeons, Napoleonic Era

Vol. 9 – Nr. 1 – Martie 2026

Revista Română de Medicina Familiei Vol 9, Nr 1, Martie 2026 Romanian Journal of Family Medicine Vol 9, No 1, March 2026 EDITORIAL Conștientizarea prevalenței și a provocărilor tratamentului cancerului la pacienții obezi ar creste aderența la prevenția ambelor condiții în asistența medicală primară Prof. univ. habil. dr. Mira Florea PRACTICĂ MEDICALĂ Review Obezitatea […]

Conștientizarea prevalenței și a provocărilor tratamentului cancerului la pacienții obezi ar creste aderența la prevenția ambelor condiții în asistența medicală primară

Prevalența globală a obezității aproape s-a triplat în ultimele cinci decenii, în paralel cu creșterea incidenței cancerului. Obezitatea este recunoscută ca factor cauzal pentru cel puțin 13 tipuri de cancer. Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) a concluzionat că excesul ponderal este legat de cancerele de sân (postmenopauză), colorectal, endometru, esofag (adenocarcinom), rinichi, pancreas, ficat, stomac, cardiac, ovar, tiroidă, meningiom, vezică biliară și mielom multiplu. Obezitatea contribuie substanțial la povara globală a cancerului. În țările dezvoltate, 4-8% din totalul cancerelor sunt atribuibile excesului ponderal (1). De asemenea, este asociată cu o mortalitate specifică cancerului crescută. Într-o cohortă prospectivă mare de peste 900.000 de adulți din SUA, obezitatea a fost legată de o mortalitate prin cancer cu 14% mai mare la bărbați și cu 20% la femei, comparativ cu persoanele cu greutate normală (2).

Obezitatea este un factor de risc modificabil major pentru incidența, progresia și mortalitatea cancerului la nivel mondial. Adipozitatea excesivă creează un mediu complex care promovează tumorile, caracterizat prin hiperinsulinemie, inflamație cronică, dezechilibru al adipokinelor, metabolism alterat al hormonilor sexuali și dereglare imună. O meta-analiză a 141 de studii a arătat că fiecare creștere cu 5 kg/m² a indicelui de masă corporală (IMC) crește semnificativ riscul de cancere multiple, în special adenocarcinom endometrial și adenocarcinom esofagian (3). IMC surprinde incomplet riscul oncogenic. Adipozitatea viscerală și circumferința taliei se corelează mai puternic cu disfuncția metabolică și riscul de cancer decât IMC-ul singur (4). Depozitele de grăsime ectopice – inclusiv boala steatozică hepatică asociată cu MASLD și grăsimea periviscerală – par a fi deosebit de favorabile dezvoltării tumorilor.

Ca mecanisme biologice, efectele oncogene ale obezității apar din căile fiziopatologice interconectate ale celor doua patologii.

Rezistența la insulină indusă de obezitate duce la hiperinsulinemie compensatorie, un factor central al carcinogenezei legate de obezitate. Insulina crescută stimulează direct receptorii de insulină de pe celulele tumorale, reduce producția hepatică de proteine care leagă IGF și crește biodisponibilitatea IGF-1 liber. La rândul său, IGF-1 activează căile PI3K/Akt/mTOR și MAPK, promovând proliferarea și inhibând apoptoza (5). Studiile prospective demonstrează că nivelurile crescute de peptid C (un marker al secreției de insulină) sunt asociate cu un risc crescut de cancer colorectal și mortalitate (6). Dezechilibrul leptină-adiponectină este o caracteristică endocrină definitorie a riscului de cancer legat de obezitate. Semnalizarea ridicată a leptinei a fost implicată în tumorogeneza mamară, colorectală și prostatică (7). Nivelurile scăzute de adiponectină sunt asociate cu un risc crescut de cancer endometrial, mamar și colorectal (8). Obezitatea induce o stare inflamatorie persistentă cu grad redus prin nivel crescut de citokine circulante (TNF-α, IL-6, CRP), care promovează deteriorarea ADN-ului, angiogeneza și progresia tumorii (9). Obezitatea generează si modificări ale hormonilor sexuali. Țesutul adipos este un situs major al activității aromatazei. La femeile aflate la postmenopauză, obezitatea duce la creșterea producției periferice de estrogen și la creșterea biodisponibilității estradiolului. Aceste modificări promovează puternic cancerele dependente de hormoni, în special cancerele de sân și endometrial (10). Imunitatea antitumorală este profund alterată în obezitate. Aceste modificări creează un micromediu tumoral imunosupresor și pot influența răspunsul la imunoterapia anticancerigenă (11). La gazdele obeze tumorile demonstrează utilizare crescută a lipidelor, iar adipocitele susțin direct creșterea tumorii. Studiile experimentale arată că adipocitele facilitează metastazele cancerului ovarian la nivelul epiploonului prin mecanisme de transfer de lipide (12).

Pe lângă creșterea riscului apariției mai multor tumori maligne, obezitatea afectează detectarea cancerului, administrarea tratamentului, răspunsul terapeutic și rezultatele supraviețuirii.

Există unele provocări legate de diagnosticarea cancerului în obezitate, de care medicul de familie ar trebui să fie conștient și să personalizeze programele de screening oncologic la pacienții obezi.

Obezitatea complică detectarea cancerului prin aderență mai scăzută la screening, sensibilitate redusă a examenului fizic, limitări ale testelor imagistice, dificultăți tehnice la biopsie. Diagnosticul întârziat contribuie la un stadiu mai avansat de prezentare în unele tipuri de cancer la obezi.

În plus, rezultatele tratamentului cancerului în obezitate sunt mai slabe. Pacienții obezi supuși intervențiilor chirurgicale pentru cancer au un risc crescut de tromboembolism venos și complicații ale plăgilor. Cu toate acestea, chirurgia bariatrică oferă cele mai puternice dovezi care leagă pierderea în greutate de riscul redus de cancer. Studii prospective ample au demonstrat reduceri semnificative ale cancerelor legate de obezitate în urma scăderii ponderale postchirurgie bariatrica, în special la femei (13).

Considerațiile privind terapia sistemică la pacienții obezi cu cancer se referă la dozarea chimioterapiei. Deoarece, din punct de vedere istoric, pacienții obezi cu cancer au fost frecvent subdozați prin administrarea dozei standard de chimioterapie, neraportată la greutatea corporală crescută datorita riscului de toxicitate, ghidurile Societății Americane de Oncologie Clinică (ASCO) recomandă o dozare completă în funcție de greutate, deoarece reducerile dozei pot compromite ratele de vindecare (140. Paradoxal, mai multe studii raportează rezultate îmbunătățite cu imunoterapie, cum ar fi inhibitorii punctelor de control imunitar la pacienții cu obezitate. Acest aspect este numit „paradox al obezității”. Mecanismele propuse includ creșterea expresiei PD-1 pe celulele T epuizate și activarea imună mediată de leptină. Cu toate acestea, rezultatele sunt inconsistente și nu ar trebui interpretate ca efecte protectoare ale obezității (15).

Medicii de familie ar trebui să își informeze pacienții obezi despre riscul lor oncologic crescut pentru a crește aderența la screening-ul pentru cancer, din cauza dificultăților suplimentare de a fi diagnosticați precoce.

Este important să se acorde o atenție deosebită pacienților obezi deja diagnosticați cu cancer. Supraviețuirea este legată si de traiectoria greutății lor corporale. Creșterea în greutate după diagnosticarea cancerului este frecventă și relevantă clinic. La supraviețuitorii cancerului de sân, creșterea în greutate post-diagnostic este asociată cu un risc mai mare de recurență și o mortalitate crescută de orice cauză. Creșterea în greutate după diagnosticarea cancerului agravează și mai mult supraviețuirea în cazul cancerelor de sân și colorectal (16).

Starea de obezitate complică detectarea și tratamentul cancerului și, în general, agravează prognosticul. Ca o consecință a epidemiei globale de obezitate, integrarea sănătății metabolice și a gestionării greutății în prevenirea cancerului în asistența medicală primară și în managementul oncologic trebuie sa devina prioritare.

Awareness of the prevalence and challenges of cancer treatment in obese patients would increase adherence to prevention of both conditions in primary care

Prof. habil dr. Mira Florea

UBBMed, Babes-Bolyai University, Cluj-Napoca, Romania

The global prevalence of obesity has nearly tripled over the past five decades, paralleling rising cancer incidence. Obesity is now recognized as a causal factor for at least 13 cancer types. The International Agency for Research on Cancer (IARC) concluded that excess body fatness is convincingly linked to cancers of the breast (postmenopausal), colorectum, endometrium, esophagus (adenocarcinoma), kidney, pancreas, liver, stomach cardia, ovary, thyroid, meningioma, gallbladder, and multiple myeloma. Obesity contributes substantially to global cancer burden. In high-income countries, approximately 4-8% of all cancers are attributable to excess body fatness (1). It is also associated with increased cancer-specific mortality. In a large prospective cohort of over 900,000 U.S. adults, obesity was linked to 14% higher cancer mortality in men and 20% in women compared with normal-weight individuals (2).

Obesity is a major modifiable risk factor for cancer incidence, progression, and mortality worldwide. Excess adiposity creates a complex tumor-promoting environment characterized by hyperinsulinemia, chronic inflammation, adipokine imbalance, altered sex hormone metabolism, and immune dysregulation. A meta-analysis of 141 studies showed that each 5 kg/m² increase in BMI significantly increases the risk of multiple cancers, particularly endometrial adenocarcinoma and esophageal adenocarcinoma (3). Body Mass Index (BMI) incompletely captures oncogenic risk. Visceral adiposity and waist circumference correlate more strongly with metabolic dysfunction and cancer risk than BMI alone (4). Ectopic fat depots-including MASLD and perivisceral fat-appear particularly tumor-promoting.

As biological mechanisms, the oncogenic effects of obesity arise from interconnected pathways. Obesity-induced insulin resistance leads to compensatory hyperinsulinemia, a central driver of obesity-related carcinogenesis. Elevated insulin directly stimulates insulin receptors on tumor cells, reduces hepatic production of IGF-binding proteins and increases free IGF-1 bioavailability. In turn, IGF-1 activates PI3K/Akt/mTOR and MAPK pathways, promoting proliferation and inhibiting apoptosis (5). Prospective studies demonstrate that elevated C-peptide (a marker of insulin secretion) is associated with increased colorectal cancer risk and mortality (6). The leptin–adiponectin imbalance is a defining endocrine feature of obesity-related cancer risk. High leptin signaling has been implicated in breast, colorectal, and prostate tumorigenesis (7). Low adiponectin is associated with increased risk of endometrial, breast, and colorectal cancers (8). Obesity induces a persistent low-grade inflammatory state resulting in elevated circulating cytokines (TNF-α, IL-6, CRP), which promote DNA damage, angiogenesis, and tumor progression (9). It also generates sex hormone alterations. Adipose tissue is a major site of aromatase activity. In postmenopausal women, obesity leads to increased peripheral estrogen production and increased bioavailable estradiol. These changes strongly promote hormone-dependent cancers, particularly breast and endometrial cancers (10). Anti-tumor immunity is profoundly altered in obesity. These alterations create an immunosuppressive tumor microenvironment and may influence response to anticancer immunotherapy (11). Tumors in obese hosts demonstrate enhanced lipid utilization and adipocytes can directly support tumor growth. Experimental work shows adipocytes facilitate ovarian cancer metastasis to the omentum through lipid transfer mechanisms (12).

In addition to increasing the risk of several malignancies, obesity affects cancer detection, treatment delivery, therapeutic response, and survivorship outcomes.

There are some challenges related to diagnosing cancer in obesity, which the family doctor should be more aware of and personalize oncological screening programs in obese patients. Obesity complicates cancer detection through lower screening adherence, reduced sensitivity of physical examination, imaging tests limitations, technical difficulties in biopsy. Delayed diagnosis contributes to more advanced stage at presentation in some cancers.

Furthermore, the cancer treatment outcomes in obesity are poorer.

Obese patients undergoing cancer surgery have increased risk of venous thromboembolism and wound complications. However, bariatric surgery provides the strongest evidence linking weight loss to reduced cancer risk. Large prospective studies demonstrated significant reductions in obesity-related cancers following surgical weight loss, particularly in women (13).

Considerations for systemic therapy in obese cancer patients relate to chemotherapy dosing. Because, historically, obese cancer patients have frequently been underdosed by administering standard chemotherapy doses that are not weight-adjusted due to the risk of toxicity, the American Society of Clinical Oncology (ASCO) guidelines recommend full weight-based dosing, as dose reductions may compromise cure rates (14).

Paradoxically, several studies report improved outcomes with immunotherapy, like immune checkpoint inhibitors in patients with obesity. It is called “obesity paradox”. Proposed mechanisms include increased PD-1 expression on exhausted T cells and leptin-mediated immune activation. However, findings are inconsistent and should not be interpreted as protective effects of obesity (15).

Family physicians should inform their obese patients about their increased oncological risk to increase adherence to cancer screening due to their additional difficulties in being diagnosed early.

It is important to pay special attention to obese patients already diagnosed with cancer. Survival is linked to their body weight trajectory. Weight gain after cancer diagnosis is common and clinically relevant. In breast cancer survivors, post-diagnosis weight gain is associated with higher recurrence risk and increased all-cause mortality. Weight gain after cancer diagnosis further worsens survival in breast and colorectal cancers (16).

Obesity complicates cancer detection and treatment and generally worsens prognosis. As a consequence of the global obesity epidemic, integrating metabolic health and weight management into cancer prevention in primary care and oncology management must become a priority.

Bibliografie/References

Lauby-Secretan B, Scoccianti C, Loomis D, Grosse Y, Bianchini F, Straif K; International Agency for Research on Cancer Handbook Working Group. Body Fatness and Cancer–Viewpoint of the IARC Working Group. N Engl J Med. 2016; 375(8):794-8. Available from: doi: 10.1056/NEJMsr1606602. PMID: 27557308; PMCID: PMC6754861.
Calle EE, Rodriguez C, Walker-Thurmond K, Thun MJ. Overweight, obesity, and mortality from cancer in a prospectively studied cohort of U.S. adults. N Engl J Med. 2003; 348(17):1625-38. Available from: doi: 10.1056/NEJMoa021423. PMID: 12711737.
Renehan AG, Tyson M, Egger M, Heller RF, Zwahlen M. Body-mass index and incidence of cancer: a systematic review and meta-analysis of prospective observational studies. Lancet. 2008;371(9612):569-78. doi: 10.1016/S0140-6736(08)60269-X. PMID: 18280327.
Pischon T, Boeing H, Hoffmann K, Bergmann M, Schulze MB, Overvad K, et al. General and abdominal adiposity and risk of death in Europe. N Engl J Med. 2008;359(20):2105-20. Available from: doi: 10.1056/NEJMoa0801891. Erratum in: N Engl J Med. 2010 Jun 24;362(25):2433. PMID: 19005195.
Pollak M. Insulin and insulin-like growth factor signalling in neoplasia. Nat Rev Cancer. 2008;8(12):915-28.Available from: doi: 10.1038/nrc2536. Erratum in: Nat Rev Cancer. 2009 Mar;9(3):224. PMID: 19029956.
Gunter MJ, Hoover DR, Yu H, Wassertheil-Smoller S, Rohan TE, Manson JE, et al. Insulin, insulin-like growth factor-I, and risk of breast cancer in postmenopausal women. J Natl Cancer Inst. 2009;101(1):48-60. Available from: doi: 10.1093/jnci/djn415. Epub 2008 Dec 30. PMID: 19116382; PMCID: PMC2639294.
Park J, Euhus DM, Scherer PE. Paracrine and endocrine effects of adipose tissue on cancer development and progression. Endocr Rev. 2011;32(4):550-70. Available from: doi: 10.1210/er.2010-0030. Epub 2011 Jun 2. PMID: 21642230; PMCID: PMC3369575.
Dalamaga M, Diakopoulos KN, Mantzoros CS. The role of adiponectin in cancer: a review of current evidence. Endocr Rev. 2012; 33(4):547-94. Available from: doi: 10.1210/er.2011-1015. Epub 2012 Apr 30. PMID: 22547160; PMCID: PMC3410224.
Iyengar NM, Hudis CA, Dannenberg AJ. Obesity and cancer: local and systemic mechanisms. Annu Rev Med. 2015;66:297-309. Available from: doi: 10.1146/annurev-med-050913-022228. PMID: 25587653.
Key T, Appleby P, Barnes I, Reeves G. Endogenous Hormones and Breast Cancer Collaborative Group. Endogenous sex hormones and breast cancer in postmenopausal women: reanalysis of nine prospective studies. J Natl Cancer Inst. 2002;94(8):606-16. Available from: doi: 10.1093/jnci/94.8.606. PMID: 11959894.
Ringel AE, Drijvers JM, Baker GJ, Catozzi A, García-Cañaveras JC, Gassaway BM, et al. Obesity Shapes Metabolism in the Tumor Microenvironment to Suppress Anti-Tumor Immunity. 2020;183(7):1848-1866.e26. Available from: doi: 10.1016/j.cell.2020.11.009. Epub 2020 Dec 9. PMID: 33301708; PMCID: PMC8064125.
Nieman KM, Kenny HA, Penicka CV, Ladanyi A, Buell-Gutbrod R, Zillhardt MR, et al. Adipocytes promote ovarian cancer metastasis and provide energy for rapid tumor growth. Nat Med. 2011;17(11):1498-503. Available from: doi: 10.1038/nm.2492. PMID: 22037646; PMCID: PMC4157349.
Sjöström L, Gummesson A, Sjöström CD, Narbro K, Peltonen M, Wedel H, et al. Swedish Obese Subjects Study. Effects of bariatric surgery on cancer incidence in obese patients in Sweden (Swedish Obese Subjects Study): a prospective, controlled intervention trial. Lancet Oncol. 2009;10(7):653-62. Available from: doi: 10.1016/S1470-2045(09)70159-7. Epub 2009 Jun 24. PMID: 19556163.
Griggs JJ, Mangu PB, Anderson H, Balaban EP, Dignam JJ, Hryniuk WM, et al. American Society of Clinical Oncology. Appropriate chemotherapy dosing for obese adult patients with cancer: American Society of Clinical Oncology clinical practice guideline. J Clin Oncol. 2012;30(13):1553-61. doi: 10.1200/JCO.2011.39.9436. Epub 2012 Apr 2. PMID: 22473167.
Wang Z, Aguilar EG, Luna JI, Dunai C, Khuat LT, Le CT, et al. Paradoxical effects of obesity on T cell function during tumor progression and PD-1 checkpoint blockade. Nat Med. 2019;25(1):141-151. Available from: doi: 10.1038/s41591-018-0221-5. Epub 2018 Nov 12. PMID: 30420753; PMCID: PMC6324991.
Chan DSM, Vieira AR, Aune D, Bandera EV, Greenwood DC, McTiernan A, et al. Body mass index and survival in women with breast cancer-systematic literature review and meta-analysis of 82 follow-up studies. Ann Oncol. 2014;25(10):1901-1914. Available from: doi: 10.1093/annonc/mdu042. Epub 2014 Apr 27. PMID: 24769692; PMCID: PMC4176449.

Obezitatea sarcopenică – considerații actuale privind diagnosticul și impactul asupra sănătății adultului

Rezumat

Obezitatea reprezintă una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică la nivel global, cu o creștere alarmantă a prevalenței în ultimele decenii. De asemenea, sarcopenia, definită drept pierderea progresivă a masei și forței musculare, este recunoscută în prezent drept o afecțiune musculară distinctă, nedependentă de vârstă, cu impact major asupra mortalității și calității vieții. Astfel, obezitatea sarcopenică este descrisă ca asocierea dintre excesul de țesut adipos și degradarea masei musculare și reprezintă un sindrom complex cu implicații metabolice, cardiovasculare și neurocognitive importante. Deși prevalența acestei condiții variază semnificativ în funcție de populație, sex și criteriile de diagnostic utilizate, este demonstrată asocierea dintre obezitatea sarcopenică și diabet zaharat de tip 2, ateroscleroză, fibroză miocardică, declin cognitiv și mortalitate. Așadar, obezitatea sarcopenică are un impact major asupra sănătății publice, necesitând strategii de prevenție, diagnostic și tratament. Intervențiile preventive trebuiesc instituite cât mai precoce și includ exercițiul fizic combinat aerobic-fitness, aportul proteic adecvat și suplimentarea nutrițională specifică.

Cuvinte cheie: sarcopenie, obezitate, adulți, țesut adipos, obezitate sarcopenică

MEDICAL PRACTICE

Review

Sarcopenic obesity – current considerations regarding diagnosis and impact on adult health

Abstract

Obesity is one of the most important public health problems worldwide, with an alarming increase in prevalence in recent decades. Sarcopenia, defined as the progressive loss of muscle mass and strength, is also now recognized as a distinct, age-independent muscle disorder with a major impact on mortality and quality of life. Thus, sarcopenic obesity is described as the association between excess adipose tissue and muscle mass degradation and represents a complex syndrome with important metabolic, cardiovascular and neurocognitive implications. Although the prevalence of this condition varies significantly depending on the population, sex and diagnostic criteria used, the association between sarcopenic obesity and type 2 diabetes mellitus, atherosclerosis, myocardial fibrosis, cognitive decline and mortality has been demonstrated. Therefore, sarcopenic obesity has a major impact on public health, requiring prevention, diagnosis and treatment strategies. Preventive interventions should be instituted as early as possible and include combined aerobic-fitness exercise, adequate protein intake, and specific nutritional supplementation.

Keywords: sarcopenia, obesity, adults, adipose tissue, sarcopenic obesity

Sindromul de burnout în medicina de familie – corelații cu digitalizarea sistemului medical

Rezumat

Sindromul de burnout reprezintă o stare de epuizare emoțională și mentală asociată activității profesionale, cu impact asupra medicilor și asupra calității actului medical. Medicii de familie, aflați la interfața dintre pacient și sistemul de sănătate, sunt expuși unui volum ridicat de muncă și unor cerințe administrative crescute, inclusiv utilizării sistemelor informatice medicale.

Scopul studiului a fost evaluarea riscului de burnout în rândul medicilor de familie din România și analizarea relației cu factorii socio-demografici și digitalizarea sistemului medical.

Material și metodă: S-a efectuat un studiu de tip transversal, analitic, observațional, datele au fost colectate cu ajutorul unui chestionar conceput cu platforma Google Forms. Acesta a fost distribuit pe grupuri de medici de familie și asociațiile lor profesionale și invitați să completeze chestionarul. Participarea la studiu a fost voluntară și anonimă.

Rezultate: Prevalența burnout-ului în lotul analizat a fost relativ scăzută, însă aproape unul din cinci medici a prezentat burnout sau risc de burnout. Prezentul studiu relevă o rată mică a burnout-ului în rândul medicilor de familie, prevalența cea mai mare fiind în rândul medicilor de sex feminin și o proporție mai mare a burnout-ului fiind identificată în rândul medicilor de familie din mediul rural.

Concluzii: Digitalizarea sistemului medical pare să influențeze percepția medicilor asupra epuizării profesionale, subliniind necesitatea optimizării funcționalității și integrării softurilor medicale în fluxul de lucru din medicina de familie. Sunt necesare studii suplimentare, pe loturi mai mari, pentru clarificarea relației dintre digitalizare și sănătatea profesională în asistența medicală primară.

Cuvinte cheie: sindrom de burnout, medici de familie, asistență medicală primară, digitalizare, sistem informatic medical

RESEARCH

Original paper

Burnout syndrome in family medicine: the relationship with medical system digitalization

Abstract

Burnout syndrome is a state of emotional and mental exhaustion associated with professional activity, with an impact on doctors and the quality of medical care. Family doctors, at the interface between the patient and the health system, are exposed to a high workload and increased administrative requirements, including the use of medical information systems.

Objective: The aim of the study was to assess the risk of burnout among family doctors in Romania and to analyze the relationship with socio-demographic factors and the digitalization of the medical system.

Material and method: A cross-sectional, analytical, observational study was conducted; data were collected using a questionnaire designed in Google Forms. It was distributed to family doctor groups and their professional associations, and they were invited to complete the questionnaire. Participation in the study was voluntary and anonymous.

Results: The prevalence of burnout in the analyzed group was relatively low, but almost 1 in 5 doctors showed burnout or risk of burnout. The present study reveals a low rate of burnout among family physicians, with the highest prevalence among female physicians and a higher proportion of burnout in rural areas.

Conclusions: The digitalization of the medical system appears to influence physicians’ perceptions of professional burnout, underscoring the need to optimize the functionality and integration of medical software into the workflow in family medicine. Additional studies with larger groups are needed to clarify the relationship between digitalization and professional health in primary health care.

Keywords: burnout syndrome, family physicians, primary health care, digitalization, medical information system