Bacteriuria asimptomatică (BA) este diagnosticul formulat la pacienții care nu prezintă simptome specifice unei infecții ale tractului urinar (ITU) la care se izolează bacterii ≥105 unități formatoare de colonii(UFC)/ml într-o probă de urină prelevată în condiții de igienă corespunzătoare (1,2).
BA va fi luată în considerare atât în lipsa simptomelor specifice ITU (disurie, polakiurie, imperiozitate micțională, durere suprapubiană, febră) cât și în lipsa simptomelor nespecifice care frecvent sunt atribuite unei ITU, cu precădere la populația vârstnică la care prevalența BA este mare (3).

