De ce au nevoie medicii să citească publicații medicale?



Într-o lume medicală dominată de globalizarea informației, utilizarea algoritmilor, diseminarea de informații online țintite și implementarea AI (Artificial Intelligence) în editarea științifică, mai simt nevoia medicii să citească publicațiile medicale în sensul tradițional al cuvântului?

Cunoștințele învățate la facultate nu sunt suficiente pentru întreaga carieră, practica medicală este într-o continuă schimbare datorită noilor descoperiri științifice și/sau reglementărilor legale, iar revistele medicale rămân o sursă importantă de informații utile și verificate. Prin urmare, nevoia de actualizare a cunoștințelor îi ajută pe medici să practice medicină bazată pe dovezi, să afle despre medicamente, proceduri și tehnologii noi de prevenție, diagnostic și tratament și să își îmbunătățească astfel deciziile medicale prin compararea rezultatelor studiilor și inovațiilor medicale.

Citirea și înțelegerea literaturii științifice sunt forme de educație medicală continuă și fac parte din menținerea competenței profesionale. Decenii la rând, revistele medicale au promovat și au contribuit la diseminarea cunoștințelor medicale și la inițierea de dezbateri etice și deontologice în societate (1). Revistele medicale cu peer-review au proceduri stricte de selecție și de verificare a rezultatelor studiilor științifice pe care le revizuiesc și le îmbunătățesc periodic.

Interesul profesioniștilor din sănătate pentru citirea și utilizarea informațiilor din revistele medicale încă nu a dispărut, dar s-a schimbat modul în care aceștia consumă informația medicală. Astfel, studiile arată că lipsa timpului (2) este unul dintre principalele motive ale schimbării, lectura aprofundată cere timp și concurează cu timpul acordat consultațiilor și birocrației din practica de zi cu zi. Alte motive invocate de medici sunt:

-abundența enormă de informații – numărul articolelor publicate a crescut atât de mult, încât medicului îi este dificil să decidă ce merită citit.

– trecerea de la „revistă” la informație la cerere – medicii preferă să caute exact răspunsul de care au nevoie pentru un pacient, în loc să parcurgă sistematic un număr întreg al unei reviste.

– concurența surselor rapide de informare – ghidurile, bazele de date, platformele de educație medicală continuă, newsletterele, podcasturile, rețelele profesionale și, mai recent, instrumentele bazate pe AI oferă informația într-o formă mult mai rapidă și mai ușor de filtrat.

– formatul tradițional al articolelor nu mai corespunde nevoilor medicului modern, ocupat – un articol de 10–20 de pagini poate fi foarte valoros științific, dar, în practică, medicul poate avea nevoie doar de concluzia clinică, prezentată într-o formă ușor de citit în 2–3 minute, de exemplu, doar rezumatul și concluziile.

– relevanța informației – medicul nu vrea doar „mai multă informație”, ci informație relevantă pentru practica sa. Dacă revista conține multe articole foarte specializate, preclinice sau cu aplicabilitate clinică redusă, interesul pentru lectură integrală scade.

În acest context, formatul electronic al unei reviste facilitează mai bine diseminarea cunoștințelor și căutarea rapidă, este mai ieftin și mai prietenos cu mediul înconjurător. Revistele tipărite au pierdut teren, nu neapărat pentru că medicii, în special cei tineri, nu mai sunt interesați de informația științifică, ci pentru că preferă accesul digital (3,4,5).

Revistele medicale ar trebui altfel concepute încât să fie mai utile, mai accesibile și mai integrate în activitatea lor profesională prin:

– conținut relevant pentru practică de zi cu zi – articole scurte, ghiduri practice, cazuri clinice, algoritmi de diagnostic și tratament, noutăți care pot schimbă conduită medicală.

– informațiile esențiale prezentate la început – un „Clinical Takeaway” de câteva rânduri care să permită medicului să înțeleagă rapid de ce este important articolul.

– acces digital foarte bun și utilizare ușoară – versiuni digitale (și pe telefonul mobil), notificări personalizate și posibilitatea de a salva articole pentru citire ulterioară.

– personalizarea conținutului – de exemplu: medicul de familie să primească prioritar articolele de profil care corespund intereselor sale, nu un volum mare de informații nerelevante.

– mai puține articole, dar mai relevante – într-un mediu online cu foarte multă informație, selecția și filtrarea devin mai valoroase decât cantitatea.

– existența unei legături directe cu educația medicală continuă – articolele pot fi asociate cu întrebări de verificare, cazuri clinice și credite EMC.

– formate rapide – podcasturi, abstracte vizuale, rezumate audio, infografice, videoclipuri scurte și newslettere cu cele mai importante noutăți.

– implicarea medicilor – sondaje despre temele care îi interesează, posibilitatea de a propune subiecte și rubrici realizate de practicieni.

– calitate și independență editorială – medicii trebuie să aibă încredere că informația este riguroasă, transparentă și clar separată de interesele comerciale.

– recunoașterea lecturii ca activitate profesională – dacă lectura contribuie concret la dezvoltarea profesională, ea trebuie să fie ușor de documentat și valorizată. Iar medicii ar trebui să învețe asta în timpul studiilor.

În concluzie, medicii nu și-au pierdut încă interesul pentru informația oferită de publicațiile medicale, dar sunt mai puțin interesați să citească reviste și articole în întregime. Așadar, pentru o revistă medicală modernă, problema nu este doar cum îi facem pe medici să citească, ci cum le oferim în 3–5 minute informația pe care o pot folosi în practică de mâine.


Why do physicians need to read medical publications?

Marinela van den Heuvel-Olaroiu, MD, PhD

Founder and Editor in Chief of Romanian Journal of Family Medicine

In a medical world dominated by the globalization of information, the use of algorithms, the dissemination of targeted online information and the implementation of AI (Artificial Intelligence) in scientific publishing, do physicians still feel the need to read medical publications in the traditional way?

The knowledge learned during medical education is not enough for the entire career, medical practice is constantly changing due to new scientific findings and/or legal regulations. Therefore, medical journals remain an important source of useful and verified information. The need to update knowledge helps physicians to practice evidence-based medicine, to learn about new drugs, procedures and technologies for prevention, diagnosis and treatment and thus improve their medical decisions by comparing the results of studies and medical innovations.

Reading and understanding scientific literature is a form of continuing medical education and is part of maintaining professional competence. For decades, medical journals have promoted and contributed to the dissemination of medical knowledge and the initiation of ethical and deontological debates in society (1). Peer-reviewed medical journals have strict procedures for selecting and verifying the results of scientific studies, which they periodically review and improve.

The interest of health professionals in reading and using information from medical journals has not yet disappeared, but the way in which they consume medical information has changed. Thus, studies show that lack of time (2) is one of the main reasons for the change, in-depth reading requires time and competes with the time given to consultations and bureaucracy in everyday practice. Other reasons cited by physicians are:

– the enormous abundance of information – the number of published articles has increased so much that it is difficult for the doctor to decide what is worth reading.

– the shift from “journal” to “information on demand’’ – physicians prefer to search for the exact answer they need for a patient, rather than systematically going through an entire issue of a journal.

– the competition of fast information sources – guides, databases, continuing medical education platforms, newsletters, podcasts, professional networks and, more recently, AI-based tools, provide information in a much faster and easier to filter form.

– the traditional format of articles no longer meets the needs of the modern, busy physician – a 10–20 page article can be very valuable scientifically, but the physician may need, in practice, only the clinical conclusion presented in a form that can be read in 2–3 minutes, for example only the summary and conclusions.

– the relevance of the information – the physician does not just want “more information”, but information that is relevant to his or her practice. If the journal contains many highly specialized, preclinical or low-clinical articles, the interest in reading the entire article decreases.

In this context, the electronic format of a journal facilitates better knowledge dissemination and rapid search, is cheaper and more environmentally friendly. Printed journals have lost ground, not necessarily because physicians, especially young ones are no longer interested in scientific information, but because they prefer digital access (3,4,5).

Medical journals should be designed differently to be more useful, more accessible and more integrated into their professional activity through:

– content relevant to daily practice – short articles, practical guides, clinical cases, diagnostic and treatment algorithms, news that can change the choice of medical conduct.

– essential information presented at the beginning – a few lines of “Clinical Takeaway” that allows the doctor to quickly understand why the article is important.

– very good digital access and easy to use i.e. – digital versions (also for mobile phone), space for personalized notifications and the possibility of saving articles for later reading.

– content personalization – for example: the family physician should receive priority articles that correspond to his interests, not a large volume of irrelevant information.

– fewer articles, but more relevant – in an online environment with a lot of information, selection and filtering become more valuable than quantity.

– the direct connection with continuing medical education – articles may include verification questions, clinical cases and EMC credits.

– quick formats – podcasts, visual abstracts, audio summaries, infographics, short videos and newsletters with the most important news.

– physician involvement – ​​surveys on what topics interest them, the possibility of proposing topics and columns made by practitioners.

– editorial quality and independence – physicians must trust that the information is rigorous, transparent and clearly separated from commercial interests.

– recognition of reading as a professional activity – if reading is to contribute to professional development, it must be easy to document and value. And physicians have to learn this during their education.

In conclusion, physicians should not lose yet their interest in the information provided by medical publications, but they are less interested in reading journals and articles in their entirety. Therefore, for a modern medical journal, the problem is not only how to get doctors to read but how to provide them with information in 3–5 minutes that they can use in tomorrow’s practice.


Bibliografie/References

  1. Andrès E, Lavigne T. Medical Journals: Role, Place, Issues, and Future Challenges. J Clin Med. 2024;13(7):2059. Vailable from doi: 10.3390/jcm13072059. PMID: 38610823; PMCID: PMC11012967.
  2. Trailokya AA. Why Medical Doctors Hesitate to Write for Scientific Journals? Available from: https://www.japi.org/article/japi-73-3-108 {Accessed 15th August 2026].
  3. Singla, P., Tsang, S., Mazzeffi, M. et al. Impact of transition of medical journals from print to online-only on their scholarly performance. Scientometrics 2024;129:2855–2866. Available from: https://doi.org/10.1007/s11192-024-04998-1.
  4. Sathe NA, Grady JL, Giuse NB. Print versus electronic journals: a preliminary investigation into the effect of journal format on research processes. J Med Libr Assoc. 2002;90(2):235-43. Available from: PMID: 11999183; PMCID: PMC100770.
  5. Austin RE. Online vs Print Publication: The Case for Online Publication. Aesthet Surg J. 2021;41(9):1104-1105. Available from: doi: 10.1093/asj/sjab267. PMID: 34185834; PMCID: PMC8361363.

Mai mult | Read more about De ce au nevoie medicii să citească publicații medicale? …


Prevenția cancerului de col uterin în medicina de familie: studiu transversal



Rezumat

Obiective:  Evaluarea practicilor de prevenție a cancerului de col uterin în medicina de familie: testarea HPV, citologia Babeș-Papanicolau și vaccinarea anti-HPV, precum și a factorilor asociați acestora, la femeile adulte din trei cabinete de medicină de familie.

Material și metodă: Studiu observațional transversal, efectuat înaintea unei intervenții educaționale online, desfășurat în 2 cabinete de medicină de familie din mediul urban și unul din mediul rural. Analiza statistică a inclus frecvențe, procente, teste χ²/Fisher și regresii logistice.

Rezultate. Din 196 de răspunsuri, 161 au fost femei; 160 au oferit un răspuns analizabil privind screeningul. Orice testare cervicală în ultimii trei ani a fost raportată la 74,4%, citologia Babeș-Papanicolau la 73,8%, iar testarea HPV la 38,1%. Testarea HPV a fost mai frecventă în cabinetele urbane decât în cabinetul rural (45,2% față de 11,8%; p<0,001). O diferență mai redusă, dar semnificativă statistic, a fost observată și pentru citologia Babeș-Papanicolau (77,8% față de 58,8%; p=0,046). Dintre cele 144 de femei cu statut vaccinal explicit, 84,7% erau nevaccinate. Principala barieră a fost îngrijorarea privind reacțiile adverse (38,5% dintre cele nevaccinate). În modelul ajustat, educația superioară/postuniversitară a fost asociată cu testarea HPV (aOR 2,69; IC 95% 1,23–5,84; p=0,013). Pentru efectuarea testului Babeș-Papanicolau, vârsta ≥ 25 de ani (aOR 15,36; IC95% 3,65–64,65; p<0,001) și studiile superioare/postuniversitare (aOR 4,79; IC95% 1,98–11,62; p=0,001) au fost asociate semnificativ statistic cu efectuarea testării.

Concluzii. Eșantionul a prezentat o diferență importantă între utilizarea citologiei și testarea HPV, precum și o prevalență ridicată a nevaccinării. Participarea la screening, în special la testarea HPV, a fost mai redusă în cabinetul din mediul rural. Rezultatele susțin necesitatea unui acces mai simplu la screening-ul primar pentru HPV și consolidarea rolului medicului de familie în identificare, consiliere și orientare. Medicina de familie poate susține tranziția către screening-ul primar HPV organizat și către consilierea vaccinală, cu prioritate pentru femeile cu nivel de educație mai redus și din mediul rural.

Cuvinte cheie: HPV, cancer de col uterin, screening, vaccinare, medicină de familie


RESEARCH

Original paper

Cervical cancer prevention in family medicine: a cross-sectional study

Abstract

Objectives: To assess cervical cancer prevention practices: HPV testing, Papanicolaou cytology, and HPV vaccination and their associated factors among adult women attending three family medicine practices.

Materials and Methods: A cross-sectional observational study was conducted before an online educational intervention in two urban and one rural family medicine practices. Frequencies, percentages, chi-square/Fisher’s exact tests, and logistic regression models were used for analysis.

Results: Of 196 responses, 161 were from women, of whom 160 provided an analysable response regarding cervical screening. Any cervical screening test within the previous three years was reported by 74.4%, Papanicolaou cytology by 73.8%, and HPV testing by 38.1%. Among the 144 women with a clearly reported vaccination status, 84.7% were unvaccinated. The main barrier was concern about adverse reactions (38.5% of unvaccinated women). HPV testing was more frequently reported by women recruited from the urban practices than by those recruited from the rural practice (45.2% vs 11.8%; p<0.001). Papanicolaou cytology was also more frequent in the urban practices (77.8% vs 58.8%; p=0.046). In the adjusted models, university or postgraduate education was associated with HPV testing (aOR 2.69; 95% CI 1.23–5.84; p=0.013). Undergoing Papanicolaou cytology was associated with age ≥25 years (aOR 15.36; 95% CI 3.65–64.65; p<0.001) and university or postgraduate education (aOR 4.79; 95% CI 1.98–11.62; p=0.001).

Conclusions: The sample showed a substantial difference between the use of cytology and HPV testing, as well as a high prevalence of non-vaccination. Family medicine can support the transition towards organized primary HPV screening and vaccination counselling, prioritizing women with lower educational level, and women living in rural areas.

Keywords: HPV, cervical cancer, screening, vaccination, family medicine


Mai mult | Read more about Prevenția cancerului de col uterin în medicina de familie: studiu transversal …


Patologia artrozică a genunchiului în practica medicului de familie: de la prevenție la tratament multidisciplinar



Rezumat

Context: Artroza este o problemă globală de sănătate aflată într-o creștere rapidă atât din cauza creșterii speranței de viață, cât și a tendinței globale de creștere a indicelui de masă corporală, reprezentând o povară socio-economică majoră. Ghidurile internaționale recomandă educația, automanagementul, terapia prin exercițiu fizic și normalizarea masei corporale ca tratamente de primă linie în practica medicului de familie, însă aplicarea acestora rămâne insuficientă.

Scopul: Identificarea și descrierea caracteristicilor metodelor de diagnostic, ale modelelor de îngrijire și ale opțiunilor terapeutice în practica medicului de familie pentru tratamentul non-chirurgical al gonartrozei.

Materiale și metode: A fost analizată literatura de specialitate cuprinsă între 2019 – 2026 din baza de date PubMed, fiind identificate 15 studii ce descriu atât modele de îngrijire integrată implementate în asistența primară, intervenții specifice non-farmacologice și farmacologice, cât și dificultățile întâlnite în practica clinică.

Rezultate: Modelele de îngrijire centrate pe asistența primară, cum ar fi Programele de Management al Artrozei – OAMPs și Modele de consultație pentru artroză – MOACs, eficientizează triajul și îmbunătățesc aderența la recomandările ghidurilor. Terapia fizică structurată și activă reprezintă standardul de aur, oferind beneficii asupra durerii și funcției articulare. Ghidurile internaționale recomandă de primă intenție măsurile non-farmacologice, AINS în doze mici asociate cu SYSADOA (Symptomatic Slow-Acting Drugs in Osteoarthritis), evitarea opioidelor pe termen lung și utilizarea intervențiilor chirurgicale doar în cazuri selecționate.

Concluzii: Există un interes global crescut pentru implementarea modelelor de îngrijire integrată a gonartrozei în medicina primară. Pentru optimizarea rezultatelor este necesară depășirea barierelor de implementare, instruirea medicilor de familie și promovarea unei abordări multidisciplinare axate pe exercițiu fizic și educație.

Cuvinte cheie: medic de familie, artroza genunchiului, prevenție și tratament modele de îngrijire, abordare multidisciplinară


MEDICAL PRACTICE
Narrative review
Osteoarthritis of the knee in family doctor practice: from prevention to multidisciplinary treatment

Abstract

Background: Osteoarthritis is a rapidly growing global health issue driven by both increasing life expectancy and the global rise in body mass index, representing a major socio-economic burden. International guidelines recommend education, self-management, exercise therapy, and weight optimization as first-line treatments in primary care practice; however, their clinical implementation remains insufficient.

Objective: To identify and describe the characteristics of diagnostic methods, care models, and therapeutic options in family medicine for the non-surgical management of knee osteoarthritis.

Materials and Methods: A review of specialized literature published between 2019 and 2026 was conducted using the PubMed database. Fifteen studies were identified, describing integrated care models implemented in primary care, specific non-pharmacological and pharmacological interventions, as well as the barriers encountered in clinical practice.

Results: Primary care-centered care models (such as Osteoarthritis Management Programs – OAMPs and Model Osteoarthritis Consultation Services – MOACs) streamline triage and enhance adherence to guideline recommendations. Structured, active physical therapy represents the gold standard, providing significant benefits for pain relief and joint function. International guidelines emphasize non-pharmacological measures, whereas pharmacological options include low-dose NSAIDs combined with SYSADOA (Symptomatic Slow-Acting Drugs in Osteoarthritis), strictly avoid long-term opioids, and utilize interventional procedures only in selected cases.

Conclusions: There is a growing international interest in implementing integrated care models for knee osteoarthritis in primary care settings. Optimizing patient outcomes requires overcoming implementation barriers, providing targeted training for general practitioners, and promoting a multidisciplinary approach focused on exercise therapy and patient education.

Keywords: general practitioner, knee osteoarthritis, prevention and treatment, models of care, multidisciplinary care

Keywords: differences of sex development, SRY gene, congenital adrenal hyperplasia, atypical developmental


Mai mult | Read more about Patologia artrozică a genunchiului în practica medicului de familie: de la prevenție la tratament multidisciplinar …


Preeclampsia în practica medicului de familie: prezentare de caz



Rezumat

Hipertensiunea arterială cronică reprezintă un factor de risc înalt pentru preeclampsie, iar evaluarea precoce permite inițierea măsurilor de profilaxie și stabilirea unui plan individualizat de monitorizare. Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 31 de ani, aflată la a treia sarcină, cunoscută cu hipertensiune arterială cronică, obezitate și hipotiroidism. La luarea în evidență, în săptămâna 7, pacienta avea tensiunea arterială (TA) de 130/80 mmHg și un IMC de 35,92 kg/m². Tratamentul anterior cu perindopril, indapamidă și amlodipină a fost întrerupt și înlocuit cu metildopa. Din cauza controlului insuficient al valorilor tensionale, doza de metildopa a fost crescută treptat. În săptămâna 25, pacienta a fost internată cu TA de 180/95 mmHg și edeme, fără proteinurie semnificativă, iar în tratament a fost adăugată amlodipina. În săptămâna 27, s-a prezentat cu durere și edem unilateral al membrului inferior stâng. Tromboza venoasă profundă a fost infirmată, iar proteinuria a fost de 276 mg/24 h, sub pragul diagnostic clasic pentru preeclampsie. Hipertensiunea cronică și obezitatea făceau pacienta eligibilă pentru evaluarea profilaxiei cu aspirină încă din primul trimestru. Cazul evidențiază rolul medicului de familie în consilierea preconcepțională, revizuirea medicației, evaluarea riscului, monitorizarea tensiunii și recunoașterea situațiilor care impun evaluare obstetricală urgentă.

Cuvinte-cheie: preeclampsie, hipertensiune cronică, sarcină, aspirină, medicină de familie


MEDICAL PRACTICE

Case presentation

Preeclampsia in the family medicine’s practice: a case report

Abstract

Chronic hypertension is a high-risk factor for preeclampsia, and early assessment allows preventive measures and an individualized monitoring plan to be established. We describe a 31-year-old woman in her third pregnancy with chronic hypertension, obesity, and treated hypothyroidism. At her first prenatal visit, at 7 weeks of gestation, her blood pressure was 130/80 mmHg and her body mass index was 35.92 kg/m². Her previous treatment with perindopril, indapamide, and amlodipine was discontinued and replaced with methyldopa. Because of inadequate blood pressure control, the methyldopa dose was progressively increased. At 25 weeks, the patient was admitted with a blood pressure of 180/95 mmHg and peripheral oedema, without significant documented proteinuria, and amlodipine was added. At 27 weeks, she presented with unilateral pain and oedema of the left lower limb. Deep-vein thrombosis was excluded, and 24-hour urinary protein excretion was 276 mg, below the conventional diagnostic threshold for preeclampsia. Chronic hypertension and obesity made the patient eligible for assessment for low-dose aspirin prophylaxis during the first trimester. This case highlights the role of the family physician in preconception counselling, medication review, early risk assessment, blood pressure monitoring, and recognition of findings requiring urgent obstetric evaluation.

Keywords: preeclampsia, chronic hypertension, pregnancy, aspirin, family medicine


Mai mult | Read more about Preeclampsia în practica medicului de familie: prezentare de caz …


Creșterea deficitară în greutate – o nouă definiție Prevenția hipertensiunii arteriale la copil și adolescent – consumul de băuturi dulci



Creșterea deficitară în greutate – o nouă definiție

Falimentul creșterii (failure to thrive) este un motiv frecvent pentru vizitele medicale atât în asistența medicală primară, cât și în cea spitalicească, generând de multe ori investigații  laborioase.  Aproximativ 5% până la 10% dintre copii  se prezintă pentru acest motiv la cabinetele medicilor de familie, iar un procent de 3% până la 5% este investigat în unități spitalicești (1).


Mai mult | Read more about Creșterea deficitară în greutate – o nouă definiție Prevenția hipertensiunii arteriale la copil și adolescent – consumul de băuturi dulci …


Interacțiunea între rațiune și sensibilitate – opinia unui medic, partea 2



Rezumat

Medicii scriitori se află la intersecția dintre rațiune și sensibilitate. Ei au adus contribuții unice și profunde în literatură, deoarece, prin experiența lor profesională și perspectiva diferită asupra vieții și a suferinței, medicul scriitor, prin stilul adesea concis, exact și empatic, creează un altfel de tip de literatură, în care rațiunea trece prin filtrul sensibilității, astfel încât, prin pregătirea științifică riguroasă, are parte de o libertate de exprimare a sentimentelor. A doua parte a lucrării cuprinde medici scriitori care s-au născut, au trăit, au profesat medicina și au scris literatură în perioada cuprinsă aproximativ între anii 1910–1960. În  această parte a lucrării apar nume consacrate ca: Ion Vianu, Valeriu Anania, Constantin Bălăceanu Stolnici, Emil Brumaru, Augustin Buzura, Aurel Baranga și mulți alți. Este amintită sumar partea științifică, punându-se accent mai ales pe partea literară, cu volumele publicate și premiile obținute din partea Uniunii Scriitorilor sau a Academiei Române.

Cuvinte cheie: medic, scriitor, medicină, literatură


FROM DOCTORS WITH THE GIFT OF WRITING

The interaction between reason and sensitivity – a doctor’s opinion, part 2

Abstract

Physician writers are at the intersection of reason and sensitivity. They have made unique and profound contributions to literature, because through their professional experience and different perspective on life and suffering, the physician writer, through his often concise, precise and empathetic style, creates a different type of literature in which reason passes through the filter of sensitivity, so that through rigorous scientific training he has a freedom to express feelings. The second part of the work includes physician writers who were born, lived, practiced medicine and wrote literature in the period approximately between 1910 and 1960. In this part of the work, established names appear such as: Ion Vianu, Valeriu Anania, Constantin Bălăceanu Stolnici, Emil Brumaru, Augustin Buzura, Aurel Baranga and many others. The scientific part is briefly mentioned, emphasizing especially the literary part with the published volumes and the awards obtained from the Writers’ Union or the Romanian Academy.

Keywords: doctor, writer, medicine, literature


Mai mult | Read more about Interacțiunea între rațiune și sensibilitate – opinia unui medic, partea 2 …


Medici celebri în perioada napoleoniană – partea a X-a. Edme Joachim Bourdois de La Motte și Antoine Dubois – două mari personalități ale lumii medicale franceze în perioada napoleoniană



Rezumat

Edme Joachim Bourdois de La Motte și Antoine Dubois au fost 2 medici excepționali ai Perioadei Napoleoniene. Practic, aceste 2 mari personalități ale lumii medicale franceze au revoluționat practica medicală din primele două decenii ale secolului XIX. Astfel, în acest material ne-am propus să prezentăm 2 biografii foarte succinte ale celor 2 medici anterior amintiți.

Cuvinte cheie: Edme Joachim Bourdois de La Motte, Antoine Dubois, medici, Perioadă Napoleoniană


HISTORY OF MEDICINE

Famous physicians in the Napoleonic era – part X

Edme Joachim Bourdois de La Motte and Antoine Dubois – two great personalities of the French medical world during the Napoleonic period

Abstract

Edme Joachim Bourdois de La Motte and Antoine Dubois were two exceptional physicians of the Napoleonic Era. These two major figures of the French medical world effectively revolutionized medical practice during the first two decades of the 19th century. Therefore, in this material, we aim to present two brief biographies of the aforementioned outstanding physicians of the Napoleonic Era.

Keywords: Edme Joachim Bourdois de La Motte, Antoine Dubois, physicians, Napoleonic Era


Mai mult | Read more about Medici celebri în perioada napoleoniană – partea a X-a. Edme Joachim Bourdois de La Motte și Antoine Dubois – două mari personalități ale lumii medicale franceze în perioada napoleoniană …