În perioada 9 – 10 octombrie 2020 se va desfășura online cea de a XV- a ediție a Conferinței “Medicina de familie, prima linie în asistența medicală primară”. Timp de două zile, pe parcursul celor 5 sesiuni centrale (sănătate mintală și fizică ale medicilor de familie, patologii în focus, decompensări și acutizări, noutăți administrativ-legislative, patologia vârstnicului), SOCIETATEA MEDICILOR DE MEDICINĂ GENERALĂ ȘI MEDICINĂ DE FAMILIE DIN BRĂILA (SMMG/MF Brăila) pregătește un concept aparte, care presupune atât teme “medicale” propriu-zise, adaptate perioadei, cât și dezbateri privitoare la colaborarea cu autoritățile, medicii de alte specialități (psihiatrie, infecțioase, epidemiologie, pneumologie, hematologie, cardiologie, pediatrie, ATI, UPU, geriatrie), personalul din farmacie, dar și reprezentanți ai companiilor farmaceutice.
