În România rata mortalității infantile este de două ori mai mare decât rata medie a Uniunii Europene. Media națională a fost, în 2017, de 7,2 la 1.000 de copii născuți vii, cauza principală fiind nașterile premature. În 23 de județe este depășită media pe țară, existând un clivaj dramatic între județele vulnerabile socio-economic și județele cu un grad mai ridicat de dezvoltare; în fruntea listei este județul Botoșani, cu o rată de 12,9 la mia de copii născuți vii, urmat de Călărași – 12,5 la mie, Caraș-Severin – 11,5 la mie, Sălaj – 11,3 la mie și Vrancea – 11,1 la mie. La polul opus se află județul Cluj și municipiul București, ambele cu o rată a mortalității infantile de 4,8 la mia de copii născuți vii.
Cauzele sunt cunoscute de ani de zile fiind nevoie de o investiție constantă și consistentă în dotarea maternităților. Conform datelor din analiza efectuată de Salvați Copiii privind situația maternităților din România: 13% dintre maternitățile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-născuții prematuri, 56% dintre maternitățile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator și 14% dintre maternitățile de nivel III au o singură masă de reanimare pentru copii.