Médecin de nuit (The Night Doctor)

Medicul de noapte este un film existențialist al cărui scenariu este inspirat de fapte adevărate. Regizorul Elie Wajeman a participat la două procese în care au fost implicați mai mulți medici acuzați că au colaborat la traficul cu Subutex (buprenorphine hydrochloride) indicat în dependența de opioide. Personajul principal, Mikaël, le médecin de nuit, operează într-o zonă gri între legal și ilegal, ca parte a unei tensiuni dramatice continue care se desfășoară într-o singură noapte; el tratează pacienți din toate zonele orașului Paris, și pe cei pe care nimeni altcineva nu vrea să-i vadă, dependenții de droguri. Viata lui Mikaël este haotică, împărțită între soția și amanta sa și între încercarea de a face trafic de medicamente false eliberate pe bază de rețetă în complicitate cu vărul său farmacist.

Pentru a-l pregăti pe actorul Vincent Macaigne pentru acest rol și pentru a-l învăța limbajul, gesturile și comportamentul corect pe care să le folosească cu pacienții, regizorul si-a urmărit un prieten doctor descoperind , așa cum declara într-un interviu, că multe dintre apelurile pe care acesta le-a primit …”erau legate de atacuri de panică. El trebuie să trateze rănile și bolile oamenilor, dar și anxietățile lor… Trebuie să spun că am descoperit cât de singuri sunt cu adevărat parizienii”.

Filmul este un portret de noapte al unei realități pariziene necunoscute și intime, de vizionat aici:

Médecin de nuit (The Night Doctor)

Addendum: Médecins de nuit este numele unui serial de televiziune francez în 38 de episoade de aproximativ 1 oră, creat de Bernard Gridaine (alias Bernard Kouchner), Hervé Chabalier și Gilles Bression și difuzat între 22 septembrie 1978 și 27 iunie 1986 pe Antenne 2. Muzica a fost scrisă de Vladimir Cosma, compozitor, violonist și dirijor franco-român, născut la 13 aprilie 1940 la București.

RevMedFam Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.