Lecția de anatomie a lui Brâncuși

Muzeul de Artă din Craiova a fost inaugurat în 1954 în frumosul și luxosul palat, între timp declarat monument de arhitectură, al bogătașului Jean Mihail. Capitalul artistic al muzeului este constituit în mare parte din opere de artă românești, majoritatea picturi incluse în patrimoniul național alături de pictură, sculptură, grafică și artă decorativă străină.

Pentru a pune în valoare creația marelui sculptor în acest muzeu, a fost creat cabinetul Brâncuși, unde sunt expuse lucrări din prima sa perioadă de creație. Brâncuși și-a descoperit talentul de sculptor – mai întâi în lemn, la Craiova, la Școala de Arte și Meserii. Aici a realizat primele lucrări, a participat la prima expoziție și a fost pentru prima oară menționat în presă, ceea ce l-a îndreptățit să declare peste ani că „la Craiova m-am născut a doua oară“. În Cabinetul Brâncuși, compus din două săli, sunt expuse „Vitellius“, „Orgoliu“, „Cap de băiat“, „Coapsa“, „Domnișoara Pogany“, „Scaun colțar“, „Ecorșeul“ și câteva obiecte personale.

„Ecorșeul“: Până să ajungă la uimitoarea putere de abstracție dovedită în creațiile sale, Brâncuși a studiat cu asiduitate tehnici de modelaj și anatomia umană. Inspirat după statuia lui Hermes expusă în Muzeul Capitoliu din Roma, timp de aproape doi ani, între 1900 și 1902, avându-l coordonator pe dr. Dimitrie Gerota, Brâncuși a realizat „Ecorșeul“, o statuie din gips colorat care prezintă fidel din punct de vedere anatomic sistemul muscular și ligamentele unui trup omenesc în mărime naturală. Această adevărată lecție de anatomie a primit o medalie de bronz și a fost multiplicată în patru exemplare, vândute instituțiilor de învățământ medical. Ultimul exemplar s-a vândut înainte de a pleca spre Paris, după ce Brâncuși a adresat o petiție președintelui Societății Studenților în Medicină, care până la urmă a achiziționat sculptura.

După ce a fost cumpărat, „Ecorșeul“ a fost folosit ani de-a rândul ca model de anatomie pentru studenți. Singurul exemplar păstrat intact se află din 1966 la Muzeul de Artă din Craiova și poartă pe plintă următoarea inscripție: „Lucrat după natură/de Prof. dr. D. GEROTA /și Brâncuși /1902“.

„ECORȘEUL“ SAU ”LECȚIA DE ANATOMIE” A LUI BRÂNCUȘI  Jurnalul unui medic cosmopolit 

RevMedFam Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.