Din inima…

Adrian Câtu, fotograf profesionist din 2014  este co-fondator al Documentaria.ro, o platformă de fotografie documentară și fotojurnalism înființată de un grup de fotografi români publicați și premiați în plan international. Fotografiile sale au fost publicate, printre altele, în New York Times, Le Figaro, Frankfurter Allgemeine Zeitung, National Geographic România.

Fotografia intitulată “Patric”, realizată în iunie 2019 și reprezentând un băiat care a suferit o intervenție de corectare a unei malformații cardiace congenitale a obținut prestigiosul premiu de excelență la Pictures of the Year International, la categoria „Portret”.

Foto: ”Patric”, Adrian Câtu

Fotojurnalistul Adrian Câtu a explicat de ce a ales să facă această fotografie: „Sunt diagnosticate aproximativ 1200 noi asemenea cazuri pe an la copii și abia ajung să fie operate în jur de 500, pentru că există prea puțini chirurgi specializați pe așa ceva”. ‘’Am fost impresionat de curajul lui Patric și al celorlalți copii pe care i-am cunoscut, căt și de munca Fundației Polisano din Sibiu care a reușit să aducă echipe medicale din Europa care deopotrivă operează asemenea cazuri și formează chirurgii locali – și am vrut să atrag atenția asupra acestui subiect”.

„Pictures of the Year International” (POYi) a fost fondat acum 77 de ani în Missouri, Statele Unite, imaginile premiate la cele 35 de categorii pot fi văzute pe site-ul www.poy.org; la 24 aprilie a.c. câștigătorii vor fi onorați în cadrul unei gale în Columbia, Missouri.

Mai multe despre Adrian Câtu și proiectele sale

RevMedFam Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.