Vârsta optimă de pesionare la medici

Dr Marinela Olăroiu, redctor-șef Revista Română de Medicina Familiei 

Experții în planificarea forței de muncă confirmă o nouă tendință, numărul medicilor care se pensionează este în fiecare an mai mare decât al celor care își încep cariera și ar trebui să le ia locul.

În general, medicii ies la pensie mai târziu decât alte categorii profesionale, frecvent după vârsta de 65 de ani. Vârsta de pensionare a crescut în continuu din 2004 și din studii reiese că media este de 68 de ani la femei și 70 de ani la bărbați. Medicii sunt activi timp de 35 de ani de la terminarea studiilor care pot dura și peste 10 ani socotiți de la începutul facultății.

Motivele pentru care medicii se pensionează devreme sunt legate de satisfacția scăzută la locul de muncă (frustrații, subevaluare, lipsă de prestigiu și de interes, epuizare și muncă în exces), aspecte medico-legale (insatisfacția cu legislația medicală, probleme cu colegii, birocrația, management opresiv,), sănătatea precară (probleme cognitive și psihologice, tulburări de somn) și financiare (creșterea costurilor de cabinet, câștig/salariu insuficient, costuri legate de malpraxis) (1).

Pensionarea medicilor este întârziată dacă aceștia nu sunt pe deplin satisfăcuți la locul de muncă, lucrează în instituții cu program felxibil, doresc să se mențină activi timp îndelungat și nu există altă alternative, nu au probleme de financiare sau de sănătate, pensionarea nu este atractivă din punct de vedere financiar, nu sunt interesați de alte domenii și nu au hobby-uri și se simț responsabili pentru pacienți (1). Medicii din rural și din zone izolate isi găsesc cu greu un înlocuitor și de aceea continuă să lucreze mulți ani peste vrâstă de pensionare normală. De asemenea ei consideră că au o anumită poziție și ocupa un rol important în comunitățile locale ceea ce îi împiedică să se pensioneze înainte de vârstă.

În Europa, una dintre dilemele ultimilor decenii în politica din sănătate a fost utilitatea introducerii obligativității pensionării medicilor la o anumită vârstă. Unele țări au introdus asemenea reglementări pentru a suplini deficitul de medici sau/și pentru a mari contingentul de medici activi și a întineri acest grup profesional supus îmbătrânirii odată cu creșterea speranței de viață în populația europeană.

În Germania a fost introdusă în 1993 o lege care prevedea pensionarea medicilor din sistemul de stat la vârstă de 68 de ani. După lobby-ul intens desfășurat ani de zile de asociațiile profesionale și numeroase procese în instanță referitor la discriminarea bazată pe vârstă, dar și din cauza efectelor care nu au fost cele așteptate, legea a fost a fost invalidată. Ea a fost introdusă pentru a preveni prognozatul surplus de medici și pentru a stimula medicii tineri să își găsească mai repede un loc de muncă sau să înființeze un cabinet. Dar, cu excepția unor orașe mari și zone mai populate, deficitul de medici s-a accentuat în ultimele decade. 1/3 dintre medici s-au orientat către alte profesii, din ce în ce mai mulți au emigrat, în primul rând în Marea Britanie. O mare parte dintre cei rămăși, de teamă riscurilor financiare, nu și-au mai deschis cabinete și nu am mai preluat practicile devenite vacanțe preferând să lucreze că angajați.

În Marea Britanie aproape jumătate dintre medicii de familie au vârsta peste 50 de ani și doar 8% au vârsta de 30 de ani. Pentru a evita taxele și pierderile financiare, medicii de familie se pensionează în jurul vârstei de 60 de ani. O altă tedință este înmulțirea practicilor combinate între farmaciști și medici de familie. Pentru a compensa deficitul în prezent dar mai ales în viitor, s-a propus creșterea locurilor la rezidențiatul de medicină de familie. Acest obiectiv se dovedește greu de realizat deoarece din ce în ce mai puțini absolvenți de universități medicale aleg această specializare și se orientează spre altele, care le conferă mai mult prestigiu și sunt mai bine remunerați, cum ar fi specialitățile chirurgicale.

De aceea experții în politici sanitare recomandă în prezent să se renunțe la limită de vârstă de pensionare pentru medicii de familie și să se încerce flexibilizarea orelor de muncă și încurajarea medicilor în vârstă să lucreze part-time și mai puține ore, pentru a face loc noii generații.

 

Bibliografie

1. Silver et al. Human Resources for Health 2016; 14:67. DOI 10.1186/s12960-016-0166-z.

RevMedFam Author

Comments

    Nitu Constantin

    (12/07/2018 - 11:16 pm)

    Sunt, intr-adevar, multe și diverse cauze care deplaseaza, intr-un sens sau altul, varsta de pensionare a medicilor.Cred ca ele tin, in general, de nivelul de cultură, civilizatie si dezvoltare a societății.Din ce in ce mai mult, societatea este nevoită să modifice, in sus, vârsta de pensionare a acestora (pe baza multiplelor considerațiuni, enumerate de către dvoastra). Aceasta tendinta se observa, de fapt, in toate domeniile, nu numai în cel medical, in primul rand datorită îmbătrînirii populației, cresterii secundare a ponderii vârstnicilor în structura generala a populației și dificultăților de asigurare a plății pensiilor. Desertificarea sectorului medical, întâi în Vest, apoi și in Est, constitue, de asemenea, una din cauzele principale ale tendinței de creștere a vârstei de pensionare a medicilor.In unele tari, precum (si) în România, aceasta desertificare este relativă, dar despre acest aspect vom discuta, probabil, cu altă ocazie.
    Care este pretul platit pentru creșterea vârstei de pensionare a medicilor? Un vechi proverb spune ca doctorul este precum vinul : cu cat este mai vechi cu atât e mai bun! Cu niste limite, totuși, impuse, in egala masura, de rezervele biologice și considerentele morale și sociale. Meseria de doctor (intentionat n-am spus nici „profesia”, nici „medic”), daca este facuta cum trebuie, adica cu competenta, responsabilitate, devotament și dăruire, te uzează. Medicii au printre cele mai scăzute cifre ale duratei de viață, iar incidenta infarctului de miocard este cea mai mare în rândul acestei categorii profesionale. Pe de altă parte, daca prelungim prea mult vârsta de pensionare ne confruntăm și cu alte probleme, de la scăderea randamentului și creșterea riscului de erori profesionale până la imposibilitatea încadrării depline în muncă a noilor generații. Sunt aspecte deopotriva subiective si obiective, individuale si colective, care merita discutate si analizate mai intens. Subiectul este însă interesant și de mare actualitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *