Rezumat
Medicina ortomoleculară este o ramură a medicinei complementare (alternative). Părintele acestei specialități este considerat chimistul american Linus Pauling, dublu laureat al premiului Nobel. Principiul de bază al medicinei ortomoleculare este asigurarea unui mediu molecular optimal funcționării celulelor organismului. Acest deziderat se poate realiza prin utilizarea substanțelor nutriționale necesare și utile dintr-o alimentație sănătoasă sau/și prin suplimente nutriționale aprobate pe piață.
Terapiile ortomoleculare au scopul de a elimină sau corectă factorii declanșatori ai simptomelor precum și îmbunățirea substratului pe care au acționat factorii declanșatori. Terapiile ortomoleculare nu se adresează situațiilor acute și nici în locul tratamentelor alopate.
Cuvinte cheie: medicina ortomoleculară, mediu molecular optimal, biochimie individualizată, alimentație sănătoasă, suplimente nutriționale
MEDICAL PRACTICE
Complementary medicine
Orthomolecular medicine
Abstract
Orthomolecular medicine is a branch of complementary (alternative) medicine. The father of this specialty is considered to be the American chemist Linus Pauling, the double winner of the Nobel Prize. The basic principle of orthomolecular medicine is to provide an optimal molecular environment for the functioning of the cells of the body. This desideratum can be achieved by using the necessary nutrients needed from a healthy diet and/or nutritional supplements approved on the market.
Orthomolecular therapies aim to eliminate or correct the triggering factors of the symptoms as well as the improvement of the substrate triggered by the triggering factors. Orthomolecular therapies do not address acute conditions and not substitute allopathic treatments.
Key words: orthomolecular medicine, optimal molecular environment, individualized biochemistry, healthy eating, nutritional supplements
Principii
Medicina ortomoleculară este o ramură a medicinei complementare (sau alternative) și are drept scop menținerea sănătății umane prin suplimentarea nutrițională.
Conceptul se bazează pe ideea unui mediu nutrițional optimal pentru celulele organismului și sugerează că afecțiunile apărute reflectă dezechilibrele din acest mediu.
Tratamentul afecțiunii se adresează, conform conceptului, corectării dezechilibrelor și deficiențelor implicate, într-o manieră biochimică individualizată utilizând substanțe precum vitaminele, mineralele, oligoelementele, acizii grași, aminoacizii, antioxidanții și alte clase de substanțe (1,2).
Termenul “ortomolecular” derivă de la cuvântul grecesc “orthos’’ care înseamnă drept, corect, just și de la cuvântul “molecular’’, care face referire la molecule.
Acest termen a fost pentru prima dată utilizat în 1968 de profesorul Linus Pauling, dublu laureat al Premiului Nobel, pentru chimie în 1954 și pentru pace în 1962 (3); a fost membru de onoare al Academiei din R.S. România.
În 1968 profesorul Pauling publică în revistă științifică Science articolul intitulat Psihiatria Ortomoleculară. Ca și concept explicativ Pauling scria în articol că ’’prin varierea concentrațiilor substanțelor prezente în mod normal în organismul uman s-ar putea controla bolile mintale’’ (4).
Medicina ortomoleculară înseamnă tratarea afecțiunilor prin asigurarea unui mediu molecular optimal celulelor organismului prin substanțe, în special prin substanțe existențe în mod normal în organism. În medicina ortomoleculară se lucrează cu substanțe pe care organismul le poate utiliza și prelucra astfel încât să nu se producă efecte nocive.
Conceptul profesorului Pauling a fost important nu numai pentru medicii care-și tratau pacienții ortomolecular în acele timpuri, ca de exemplu medicul psihiatru canadian Abram Hoffer. Conceptul ‘’ortomolecular’’ a pus bazele științifice unei noi direcții în medicină, direcție definită ca: asigurarea unui mediu molecular optimal celulelor organismului (5).
Substanțe folosite și domeniile de aplicabilitate
Substanțele utilizate în medicina ortomoleculară pot fi împărțite în următoarele categorii:
Vitamine: vitamina A, complexul vitaminic B: vitamină B1, B2, B3, B5, B6, acidul folic denumit și vitamina B11 sau vitamina B9 (în Germania, Franța și SUA), B12, vitaminele C, D, E, K;
Minerale: Kalium, Magnesiu, Calciu, Fier, etc;
Oligoelemente: Iod, Zink, Cupru, Selenium, etc;
Fytonutriente: Gingko Biloba, Ginseng, Silimarina, Spirulină, Salvestrol, Serenoa Repens, Echinacea, Curcumină, Cranberry, Cordyceps, Păducel, Pycnogenol, Orez roșu fermentat, Ashwaganda, Valeriana, etc;
Acizi grași: omega-3 polinesaturati (EPA, DHA, ALA), acizii grași din uleiul de Borrago Officinalis, din uleiul de Luminița nopții, etc;
Aminoacizi: Arginină, Carnitina, Colină, Cysteina, Glutamină, Lysina, Metionină, Leucină, Isoleucina, Valină, Tryptofan, 5-HTP, SAMe, Taurină, etc;
Antioxidanți: Coenzyma Q 10 (sub formă să oxidata-Ubiquinone și forma sa redusă- Ubiquinol), Resveratrol, Glutathion, acid Alfa-lipoic, etc;
Prebiotice (fibre alimentare și hidrați de carbon nedigerabili), Probiotice (bacterii vii) și Synbiotice (produse ce conțin pre- și probiotice);
Alte substanțe: Glucosamina, Condroitina, MSM (methyl- sulfonyl- metan), Melatonină, etc.
În maniera de tratament ortomolecular principala prioritate o constituie aprovizionarea cât mai mult posibilă a organismului cu substanțe nutriționale utile care să provină dintr-o alimentație sănătoasă. Alimentația sănătoasă presupune o proporție echilibrată între macro-și micronutriente precum și un aport energetic corelat cu vârstă și nivelul de activitate, ambele suprapuse peste eventualele comorbidități.
Nu întotdeauna însă alimentația singură poate acoperi necesarul energetic și nutrițional al organismului aflat în diferite faze de evoluție. Cel mai cunoscut exemplu în acest sens este cel al suplimentării cu acid folic în cazul femeilor care vor să devină mame. Suplimentarea cu acid folic în doze joase de 0,4- 0,5 mg pe zi reduce riscul nașterii unor copii cu defecte de tub neural (spina bifida). Pentru aceste doze joase de acid folic nu sunt cunoscute efecte adverse nici asupra fătului și nici asupra viitoarei mame.
Deficiențele prelungite de micronutriente și disbalansul în proporția macronutrientelor pot conduce la apariția modificărilor metabolice.
Micronutrientele sunt reprezentate de vitamine, minerale și oligoelemente.
Macronutrientele sunt reprezentate de proteine, hidrați de carbon și lipide.
Pentru corectarea dezechilibrelor micro- și macronutriționale se pot folosi, alături de o alimentație sănătoasă și un stil de viață sănătos și suplimente nutriționale autorizate pe piață.
Scopul utilizării suplimentelor nutriționale este de a preveni apariția unor boli sau de a îmbunătăți evoluția și prognosticul bolilor deja instalate. De menționat că tratamentele ortomoleculare (ca și toate celelalte modalități de tratament complementar) nu se adresează situațiilor acute. Efectul tratamentelor ortomoleculare se observă în timp și nu se instalează niciodată rapid. Ținta tratamentului ortomolecular nu este combaterea simptomelor ci corectarea substratului și a factorilor care au generat simptomele. Substanțele utilizate în terapiile ortomoleculare au puține efecte adverse. Dacă sunt raportate efecte adverse acestea sunt în principal generate prin depășirea dozelor recomandate.
Terapiile ortomoleculare pot fi folosite cu succes alături de terapiile alopate, îmbunătățindu-le rezultatul. Există și cazuri când suplimentele nutriționale pot interacționa cu medicația alopată; de aceea medicul trebuie complet informat asupra combinațiilor folosite.
Niciodată un tratament ortomolecular nu poate fi utilizat în locul unui tratament alopat, mai ales în situațiile acute.
Câteva din domeniile de aplicabilitate ale medicinei ortomoleculare sunt:
– Sindromul de Burn-Out (stresul cronic, prelungit sau epuizarea suprarenală) și managementul stresului
– Disbalansul hormonal la femei și bărbați
– Prevenția nutrițională în bolile degenerative și cardio-vasculare
– Alimentația, stilul de viață și îmbătrânirea sănătoasă
– Disbalansul microbiomului gastro-intestinal
– Alergiile și intoleranțele alimentare
– Fibromialgia
– Sindromul de oboseală cronică
– Tulburările somnului
Maniera de tratament ortomolecular este o manieră integrativă, medicul sau terapeutul abordând atât componenta somatică cât și pe cea emoțională.
Organizare profesională
La nivel internațional există Societatea Internațională de Medicină Ortomoleculara (ISOM) înființată în 1994 de psihiatrul canadian Abram Hoffer. Primul președinte al ISOM a fost chirurgul cardio-vascular brazilian Oslim Malina.
Farmacistul olandez Gert Schuitemaker a fost în perioadă 1999-2009 președintele ISOM iar în prezent este directorul institutului Ortho- primul centru științific ortomolecular din Olanda. Institutul Ortho a fost înființat în 1983.
Prima activitate a institutului Ortho a fost publicarea revistei Orthomoleculair (în prezent ORTHO-magazine) și organizarea de cursuri orale și scrise. Institutul olandez Ortho precum și publicația să ORTHO-magazine sunt afiliate la ISOM.
Există 20 de societăți profesionale naționale de medicină ortomoleculară (6).
Societatea Olandeză de Promovarea a Medicinei Ortomoleculare (MBOG) este activă din 1988 și este formată actual din 529 de membrii activi, cu licență de medic sau de terapeut, 1 membru de onoare, 10 membri studenți și 17 membri donatori (7). MBOG are drept scop promovarea practicării și cercetării științifice în domeniul medicinei ortomoleculare, creșterea notorietății medicinei ortomoleculare precum și reprezentarea intereselor membrilor afiliați (8).
Medicii sau terapeuții ortomoleculari olandezi lucrează în relație contractuală cu anumiți asiguratori de sănătate care decontează o mare parte din prețul consultului inițial sau de control, în funcție de tipul de asigurare. Decontările serviciilor de medicină ortomoleculară nu vin din asigurarea bazală de sănătate, ci din asigurările suplimentare de sănătate care includ și alte terapii complementare în funcție de dorința pacientului.
Utilizarea serviciilor de medicină ortomoleculară evită supra-aglomerarea spitalelor cu patologii necomplicate, scăzând astfel costurile în sistemul de sănătate.
Avantajele consulturilor de medicină ortomoleculară constau în faptul că nu necesită bilet de trimitere de la medicul de familie precum și personalizarea terapiei. Un alt avantaj îl constituie durata consultului (o oră) precum și programarea în funcție de timpul și preferințele pacientului.
Concluzii
Terapiile ortomoleculare sunt un complement valoros al terapiilor clasice, alopate.
Scopul lor este reducerea sau eliminarea factorilor declanșatori ai simptomelor precum și îmbunătățirea substratului pe care au acționat factorii declanșatori. Efectele terapiilor ortomoleculare se instalează lent, în timp, acesta fiind și unul din motivele pentru care nu se aplică în situațiile acute.
Utilizarea terapiilor complementare este benefică atât pentru pacient (îmbunătățindu-i starea de sănătate), cât și pentru sistemul sanitar (scăzând costurile aferente).
Conflict de interese: nu există
Bibliografie
- Williams RJ. Nutrition Against Disease. New York: Pitman; 1971.
- Williams RJ, Kalita DK ed. A Physician’ s Handbook on Orthomolecular Medicine. New York: Pergamon Press; 1977.
- Nobel Prize Facts. Available from: www.nobelprize.org/nobel_prizes/facts/. [Accessed 11th Mayy 2018]
- Pauling L. Orthomolecular psychiatry. Varying the concentrations of substances normally present in the human body may control mental disease. Science 1968; 160 (3825); 265-271. Available from: DOI: 10.1126/science.160.3825.265.
- Ortho Institute Nederland. Available from: Ortho.nl/orthomoleculaire-geneeskunde. [Accessed 11th May 2018].
- International Society for Orthomolecular Medicine (ISOM). Available from: www.isom.eu/index.php. [Accessed 11th May 2018].
- MBOG magazine 2018; 1: 38.
- Maatschappij ter Bevordering van de Orthomoleculaire Geneeskunde. Available from: www.mbog.nl. [Accessed 11th May 2018].