COMENTARIU
Sindromul de vezică hiperactivă este extrem de frecvent întâlnită în practica urologică curentă, însoțită sau nu de incontinență urinară de imperiozitate (cca o treime din pacienți), arată incidență cu o creștere semnificativă odată cu înaintarea în vârstă (45% la pacienții cu vârsta peste 65 de ani). Îmbătrânirea vezicii duce la modificări structurale în detrusor, restructurarea fibrelor de colagen conduce la pierderea elasticității detrusoriene, iar scăderea controlului neural, precum modificările cerebrale, pot cauza sau contribui la simptomele hiperactivității. În cazul paciențiilor în vârstă, cei cu boli asociate, terapie medicamentoasă multiplă, calitatea vieții este major afectată, apar stări depresive, și de multe ori asistăm la declinul capacității cognitive. Astfel tratamentul pacienților în vârstă, a celor fragili cu sindrom de vezică hiperactivă cu sau fără pierderi involuntare, imperioase de urină trebuie să fie personalizat, eficient și să aibe efecte secundare cât mai reduse, să fie bine tolerat și să nu modifice funcția cognitivă.
Pe lângă modificarea stilului de viață, scăderea din greutate, combaterea sedentarismului, o viață mai activă, reeducarea planșeului pelvin și trainingul vezicii, stimularea electromagnetică intravaginală etc., dispunem de multiple variante de terapie medicamentoasă cum ar fi antimuscarinicele, care acționeză pe receptorii muscarinici din uroteliu, suburoteliu și detrusor, cu efecte adverse : cardiace, cognitive, prelungirea intervalului QT, nu se pot administra la pacienți cu glaucom cu unghi închis, miastenia gravis, colită ulcerativă, megacolon toxic, sau obstrucție intestinală. Necesită ajustarea dozelor la vârstnici.
O altă variantă terapeutică reprezintă agoniștii de receptori β3 adrenergici (Mirabegron) care acționează prin sistemul nervos simpatic, produc relaxarea vezicii urinare, cresc capacitatea vezicală, scad numărul micțiunilor, fără să afecteze reziduul micțional.
Studiul Pillar, extrem de important, pentru că este primul cu design prospectiv până în prezent care a evaluat eficacitatea tratamentului cu un agonist de receptor β3, la pacienții în vârstă (peste 65 de ani) cu un procent semnificativ de participanți având peste 75 de ani.
Acest studiu de fază IV, a demonstrat îmbunătățiri semnificative statistic în cazul administrării Mirabegronului versus placebo, atât din punct de vedere al reducerii numărului de micțiuni, a episoadelor de incontinență/24 ore precum și al creșterii volumului mediu evacuat.
Mirabegron-ul a fost bine tolerat, efectele adverse au fost cele cunoscute ale medicamentului, dar cel mai important lucru a fost faptul că nu au existat dovezi de modificare a funcției cognitive măsurate prin MoCA, pe parcursul celor 12 săptămâni.
Publicarea comentariului a fost susținută de departamentul medical al companiei Astellas Pharma SRL.
ARTICOL
Abstract
Context: Majoritatea pacienților cu sindrom de vezică hiperactivă (VHA) au vârsta >65 de ani. Nu a fost realizat până în prezent niciun studiu cu design prospectiv care să evalueze eficacitatea tratamentului cu mirabegron, un agonist al receptorilor beta 3-adrenergici, în mod special la acest grup de vârstă.
Obiectiv: Un studiu de fază IV care compară mirabegron în doză flexibilă cu placebo, la pacienții vârstnici cu VHA și imperiozitate micțională cu incontinență.
Design, condiții de studiu și participanți: Pacienți tratați în ambulatoriu, cu vârsta ≥65 de ani, cu VHA ≥3 luni.
Intervenție: După o perioadă de inducție cu placebo de 2 săptămâni, pacienții cu cel puțin un episod de incontinență, cel puțin 3 episoade de imperiozitate micțională și o medie de cel puțin 8 micțiuni/24 de ore au fost randomizați în raport 1:1 în regim dublu-orb cu mirabegron 25 mg/zi sau placebo corespunzător, pe o perioadă de 12 săptămâni. După săptămâna 4 sau 8, doza a putut fi crescută la mirabegron 50 mg/zi sau placebo corespunzător, în funcție de decizia pacientului şi a investigatorului.
Măsurile de evaluare a rezultatelor și analiza statistică: Obiective co-primare: modificarea numărului mediu de micțiuni/24 de ore și a numărului mediu de episoade de incontinență/24 de ore la finalul tratamentului (EOT) față de momentul inițial. Obiective secundare: modificarea volumului mediu evacuat/micțiune, a numărului mediu de episoade de imperiozitate micțională/24 de ore și a numărului mediu de episoade de incontinență prin imperiozitate micțională/24 de ore la EOT față de momentul inițial. Analiza covarianței (ANCOVA) a fost utilizată pentru evaluarea numărului mediu de micțiuni/24 de ore, a volumului mediu evacuat/micțiune și a numărului mediu de episoade de imperiozitate micțională/24 de ore. Metoda ANCOVA stratificată cu aplicarea testelor de ierarhizare a fost utilizată pentru evaluarea numărului mediu de episoade de incontinență/24 de ore și a numărului mediu de episoade de incontinență prin imperiozitate micțională/24 de ore.
Rezultate și limitări: Au fost observate îmbunătățiri semnificative statistic în cazul administrării de mirabegron versus placebo în ceea ce privește modificarea numărului mediu de micțiuni/24 de ore, a numărului mediu de episoade de incontinență/24 de ore, a volumului mediu evacuat/micțiune, a numărului mediu de episoade de imperiozitate micțională/24 de ore și a numărului mediu de episoade de incontinență prin imperiozitate micțională cu incontinență/24 de ore la EOT față de momentul inițial. Profilul de siguranță și tolerabilitate a fost concordant cu profilul de siguranță cunoscut al mirabegron.
Concluzii: Eficacitatea, siguranța și tolerabilitatea mirabegron pe parcursul a 12 săptămâni au fost confirmate la pacienții cu vârsta ≥65 ani cu VHA și incontinență urinară.
Sumar pentru pacienți: Am evaluat efectul tratamentului cu mirabegron comparat cu placebo la pacienții cu vârsta ≥65 de ani, cu sindrom de vezică hiperactivă și incontinență. Mirabegron a ameliorat simptomele de vezică hiperactivă comparativ cu placebo. Efectele adverse au fost similare cu cele deja cunoscute pentru mirabegron.
Cuvinte cheie: vârstnic, studiu clinic de fază IV, cogniție, simptome de tract urinar inferior, vezică urinară, sindrom de vezică hiperactivă
