Boli de nutriție asociate sărăciei la vârstnicii din zona metropolitană Constanța

Rezumat

Obiectiv: Studiul relației dintre factorii sociali și bolile de nutriție la vârstnici din zona metropolitană Constanța, România.

Material și metodă: Această lucrare este un studiu descriptiv, pe un lot de 70 de pacienți cu vârste cuprinse între 80 și 90 de ani, datele fiind preluate de la două cabinete de medicină de familie din orașul Năvodari, județul Constanța,

Rezultate, discuții: Subnutriția a fost descoperită în procent de 54% în rândul vârstnicilor din lotul studiat, fapt datorat atât pensiilor mici, cât și problemelor de malabsorbție specifice vârstei. Alte boli de nutriție regăsite au fost: 20% diabet, 21% dislipidemie și 7% obezitate. Printre factorii socio-economici analizați se numără pensia mai mică de 1500 de lei ce a fost gasită la 40% din pacienții eșantionului, fiind considerat un factor cu un prag psiho-social ridicat. De asemenea, am analizat și statusul civil al lotului, în urma căruia am concluzionat că 61% dintre vârstnici sunt singuri, doar 13% sunt independenți financiar și doar 16% primesc ajutor din partea organizațiilor.

Cocluzii: Considerăm că am reușit să evidențiem un element important în afectarea calității vieții vârstnicului peste 80 de ani, și anume subnutriția. Acesta este legat de singurătate, educație si sărăcie, 3 factori sociali care ar putea fi modificați prin programe sociale de viitor.

Cuvinte cheie: îmbătrânire, factori sociali, sărăcie, malnutriție


ORIGINAL ARTICLE
Research
Nutrition diseases associated with poverty of elderly from Constanța metropolitan area
Abstract
Objectives: To analyze the relationship between social factors and nutrition diseases in a group of elderly in the metropolitan area of Constanța, Romania.Material and method: This paper is a descriptive study, the data are collected from two family medicine practices in Năvodari, Constanța County. We selected a group of 70 patients, 80 to 90 years old, from Năvodari, Constanța County.
Results, discussion: Malnutrition was found in 54% of the elderly in the study group, due to both low pensions and age-specific malabsorption problems. Other nutritional diseases were: 20% diabetes, 21% dyslipidemia and 7% obesity. Low income – a pension of less than 1500 lei, which was found in 40% of the patients – is considered as a factor with a high psychosocial threshold. Looking at the civil status of the group we found, that 61% of the elderly is alone, 13% is financially independent and 16% receives help from organizations.
Conclusions: We believe that we have highlighted an important element, which affects the quality of life of the elderly over the age of 80, i.e. malnutrition. It is related to loneliness and poverty, social factors that could be changed by future social programs.

Keywords: aging, social factors, poverty, malnutrition


* * * * * * * *
You need to subscribe in order to have access to full texts! You have to create an user account here! If you already subscribed and have an account, please login here.

* * * * * * * *
Trebuie să vă abonaţi pentru a avea acces la întregul conţinut! Trebuie să vă creaţi un cont de utilizator aici Dacă sunteţi deja abonat şi aveţi un cont, trebuie să vă autentificaţi aici.

RevMedFam Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.